Burse - Fonduri mutuale

Petrom a adus o companie canadiană să exploateze nouă zăcăminte

Petrom a adus o companie canadiană să exploateze nouă zăcăminte

Autor: Roxana Petrescu

18.10.2010, 23:51 237

OMV Petrom Bucureşti (SNP), cea mai mare companie locală,controlată de grupul austriac OMV, continuă seria externalizărilordupă ce de la începutul acestui an producătorul de petrol şi gaze aanunţat mai multe contracte semnate cu diferite companii străinepentru administrarea unor activităţi. Cel mai nou a fost semnatîntre Petrom şi compania texană PetroSantander, firmă specializatăîn operarea zăcămintelor mature de hidrocarburi.

Prin acest contract, care are o durată de 17 ani, PetroSantander varealiza investiţii şi va furniza servicii de operare pentru Petrompentru nouă zăcăminte din zona Arad cu condiţia ca în termen decinci ani producţia perimetrelor respective să crească cu 50%."Potrivit contractului, PetroSantander va gestiona zăcămintelerespective, va asigura expertiza şi tehnologiile necesare, precumşi resursele financiare şi umane. Un comitet comun compus dinreprezentanţi ai Petrom şi ai PetroSantander va supervizaoperaţiunile, iar Petrom va plăti PetroSantander pentru producţialivrată, în funcţie de nivelul producţiei", spun reprezentanţiiPetrom. Zăcămintele care fac obiectul contractului au fostexploatate în ultimii 40 de ani şi împreună furnizează circa 1% dinproducţia internă a Petrom, care se ridică la circa 180.000 debarili pe zi. "Operaţiunile de producţie şi serviciile aferente,precum şi salariaţii implicaţi în aceste activităţi vor fitransferaţi către PetroSantander pe durata contractului", mai spunreprezentanţii companiei.

Petrom a mai externalizat şi către britanici exploatarea anouă zăcăminte

Acesta este cel de-al doilea contract pe care Petrom îl semnează cuo companie străină pentru anumite zăcăminte onshore. Astfel, lajumătatea lunii iulie compania de petrol şi gaze a încheiat uncontract pe 15 ani cu britanicii de la Petrofac pentru operarea anouă zăcăminte din zona Ţicleni (judeţul Gorj). La fel ca şi încazul contractului cu PetroSantander, în următorii cinci anibritanicii ar trebui să crească producţia celor nouă zăcăminte,care sunt exploatate de 60 de ani, cu cel puţin 50%. Prinintermediul contractului semnat în iulie, circa 900 de angajaţi aiPetrom au fost preluaţi de către Petrofac. Tot pe partea deexplorare şi producţie, la începutul anului Petrom a decisexternalizarea unei părţi a activităţilor de re­paraţii deechipament pe­trolier către CDI Oilfields Services, filiala localăa grupului in­dustrial bri­tanic Smiths. Prin această măsură, 270de angajaţi ai pro­ducătorului de petrol şi gaze, răspândiţi în 21de puncte de lucru, au trecut în contul CDI Oilfields Services.Externalizările nu au fost făcute însă numai pe partea de explorareşi producţie acolo unde de altfel se află grosul anga­jaţilorPetrom, ci au cuprins şi alte activităţi.

Centrul de date Petrom, în grija IBM

La începutul acestei luni, compania a anunţat un contract de"câteva milioane de dolari" pentru zece ani prin care dă în grijaIT-iştilor de la IBM centrul de date din Petrom City. Acesta esteunul dintre cele mai moderne centre de date din Europa şi este unfel de cutie a secretelor Petrom, dar şi a OMV, acţionarulmajoritar al produ­că­torului de petrol şi gaze. Tot anul acesta,Petrom a externalizat şi managementul unei flote de peste 1.500 deautovehicule către companiile de leasing operaţional LeasePlan şiALD Automotive, valoarea contractelor fiind de peste 30 de milioanede euro, potrivit unor estimări făcute de ZF. Nici cele aproape 550de benzinării nu mai sunt administrate de companie, ci de o reţeade dealeri. Dincolo de externalizări, compania a vândut sau aînchis active care generau pierderi aşa cum este cazul petrochimieisau al combinatului Doljchim şi al rafinăriei Arpechim. Prin toateaceste măsuri, personalul Petrom a scăzut la jumătate faţă de anul2004, anul privatizării, având în primul semestru al acestui ancirca 27.000 de angajaţi. Rezultatele măsurilor au fost însăpozitive având în vedere faptul că în al doilea an de recesiuneprofitul Petrom a crescut în primele şase luni de patru ori, iarvânzările cu 14% faţă de jumătatea anului trecut. Petrom pregăteşteo majorare de capital în valoare de peste 600 mil. euro şi aşteaptăca statul să vândă circa 10% din companie pe Bursă pentru aparticipa la operaţiune, care va avea loc cel mai probabil anulviitor. OMV deţine 51% din Petrom, Ministerul Economiei are 20%,încă un pachet de 20% fiind la Fondul Pro­prietatea. Petrom are înprezent o capitalizare de 4,45 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO