Petrom şi Romgaz au vândut doar jumătate din cantitatea de gaze

9 dec 2014 Autor: Radu Bostan

OMV Petrom (simbol bursier SNP) şi Romgaz (SNG) au vândut până acum doar jumătate din cantitatea de gaze naturale pe care erau obligaţi ca până la sfârşitul anului să o comercializeze transparent printr-o bursă, arată calculele ZF pe baza datelor publicate de cele două pieţe centralizate, OPCOM şi Bursa Română de Mărfuri (BRM).
 
Tranzacţiile cu gaze naturale realizate între producători şi furnizori au avut ca obiect un volum total de 2,7 mil. MWh de gaze naturale (circa 257 mil. metri cubi) şi valoarea cumulată de 235 mil. lei, cu un preţ mediu de 86,8 lei pe MWh. Petrom şi Romgaz aveau obligaţia să încheie tranzacţii pentru cantitatea totală de 5,28 mil. MWh între 15 iulie şi 31 decembrie 2014.
 
Piaţa internă de gaze naturale a fost de multe ori descrisă ca un oligopol, în condiţiile în care cei doi producători dominanţi acoperă peste 95% din producţie. Anul acesta, guvernul a de­cis să oblige companiile să vândă o parte din producţie prin intermediul unei platforme centralizate, cota anuală urmând să fie stabilită de autoritatea de reglementare în energie (ANRE).

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.12.2014

 

Cuvinte cheie:
Petrom
, vanzare
, romgaz
, gaze
, bursa
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide