Poate supravietui Oltchim fara ajutor de la stat?

13 ian 2010 Autor: Adrian Cojocar

Comisia Europeana (CE) nu a oferit inca un raspuns final cu privire la caracterul ajutoarelor in valoare cumulata de 621 mil. euro pe care statul intentioneaza sa le ofere combinatului chimic Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT), dar in raportul publicat pe site-ul propriu institutia spune ca in stadiul actual al cercetarilor compania romaneasca nu ar putea primi respectivul ajutor.

"In acest stadiu al procedurii CE concluzioneaza ca garantia in cauza constituie ajutor de stat, iar CE are indoieli in ceea ce priveste compatibilitatea acesteia cu tratatul", se arata in raport. Unul dintre motivele care au stat la baza acestei concluzii este faptul ca, potrivit cercetarilor din prezent ale Comisiei Europene, Oltchim s-ar fi aflat in dificultate inainte de data de 1 iulie 2008 si nu ar fi eligibila pentru a primi sprijinul statului.

"Garantia de stat acordata in temeiul CT este compatibila doar daca este acordata societatilor care nu erau in dificultate la 1 iulie 2008. Cu toate acestea, dupa o evaluare preliminara, Comisia Europeana considera ca exista indicii ca Oltchim era o societate in dificultate la 1 iulie 2008. Astfel, chiar daca masura ar indeplini toate celelalte criterii din CT, nu ar fi eligibila pentru sprijin de stat in temeiul acestui cadru", potrivit raportului Comisiei Europene.

Oltchim inca spera la o decizie favorabila

Reprezentantii Oltchim par insa a nu fi ingrijorati de informatiile publicate de catre institutia europeana.

"E normal ca cei din Comisie sa interpreteze eronat emiterea garantiei, deoarece au fost indusi in eroare de actiunile PCC si de datele eronate furnizate de acestia", spune Constantin Roibu, directorul general al Oltchim.

Radu Olaru, directorul general adjunct al Oltchim a precizat ca in prezent este prematur sa spuna daca Oltchim se poate redresa prin forte proprii daca institutia respinge ajutorul de stat.

"Nu avem niciun motiv sa credem ca ce am propus Comisiei Europene nu se va realiza", a declarat Radu Olaru, directorul general adjunct al Oltchim Ramnicu-Valcea.

Oltchim a preluat la finele anului trecut activitatile de petrochimie de la rafinaria Arpechim, pentru suma de 13 mil. euro. Potrivit declaratiilor conducerii Oltchim, investitia s-ar fi facut printr-un credit atras fara ajutorul statului desi compania obtinuse anterior garantii de stat in valoare de 50 mil. euro emise de EximBank in vederea achizitionarii si realizarii de investitii in Arpechim.

In rapoartele Comisiei Europene, institutia "observa" ca unele previziuni din planul de afaceri al Oltchim "par optimiste" intr-o oarecare masura, avand in vedere climatul economic actual si provocarile cu care se confrunta societatea, si iau in calcul cel mai favorabil scenariu.

Statul a favorizat Oltchim prin neplata dobanzilor si penalitatilor

Reprezentantii institutiei sunt de parere ca statul a ajutat combinatul chimic sa supravietuiasca prin faptul ca in ultimii doi ani nu a perceput niciun fel de dobanzi sau penalitati de intarziere, aceasta facilitate la plata datoriilor pe care compania le avea fata de bugetul de stat intrand sub incidenta unor masuri de ajutor de stat analizate separat de CE.

"In opinia Comisiei Europene, exista indicii puternice ca supravietuirea societatii Oltchim s-a datorat faptului ca pe o perioada lunga de timp nu a fost executata o datorie publica substantiala si ca timp de mai multi ani aceasta datorie nu a fost purtatoare de nicio dobanda. Efectele acestei abordari favorabile societatii in ceea ce priveste recuperarea datoriei publice sunt similare cu oferirea de capital societatii, cu titlu gratuit", se precizeaza in raport.

Reprezentantii Oltchim spun ca in prezent conditiile de pe piata nu sunt favorabile si nu sunt indicii privind revenirea acesteia in viitorul apropiat.

"Deocamdata, din punctul nostru de vedere, nu sunt semnale de revenire pe piata pentru ca nu si-a revenit creditarea. Produsele chimice sunt legate de consumatorul final. Pana nu o sa vedem o crestere a comenzilor pentru produse de folosinta indelungata nu ne putem astepta la o crestere a cererii nici pe produsele chimice", spune Radu Olaru.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
CE
, Oltchim
, ajutor de la stat
Vizualizari:
Printeaza
Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine