Burse - Fonduri mutuale

Portofoliul Broker Cluj a scazut cu 38% in octombrie

Portofoliul Broker Cluj a scazut cu 38% in octombrie

Petru Prunea

19.11.2008, 20:17 32

Valoarea portofoliului de actiuni detinute de firma de intermediere Broker Cluj (BRK) pe Bursa se cifra la finele lunii octombrie la 35 de milioane de lei (9,5 mil. euro), cu 38% mai putin decat cu o luna inainte, pe fondul scaderilor puternice inregistrate de piata in aceasta perioada.

La 30 septembrie, Broker detinea actiuni cotate pe Bursa in valoare de 56,6 milioane de lei (15,5 milioane de euro), potrivit raportarilor lunare transmise catre BVB de reprezentantii firmei de brokeraj.
In luna octombrie, cele mai lichide 20 de actiuni de pe piata au inregistrat in medie o scadere de 40%, similara cu deprecierea suferita de portofoliul de actiuni al Broker in aceasta perioada.
Valoarea participatiei detinuta de Broker Cluj la producatorul de materiale de constructii Cemacon Zalau (CEON) s-a diminuat luna trecuta la jumatate, respectiv 4,9 milioane de lei (1,3 milioane de euro). Totodata, valoarea pachetului detinut de firma de intermediere la Remat Baia-Mare (REMM), pe care o controleaza, s-a redus in octombrie cu 31%, la 3,4 mil. lei (0,9 milioane de euro).
Activul net al societatii de intermediere s-a redus in octombrie cu 11,2%, pana la 95,8 milioane de lei (25,8 milioane de euro), scaderea procentuala fiind mai mica decat cea inregistrata de cele cinci societati de investitii financiare (SIF), ale caror active nete s-au diminuat in medie cu 14% in acelasi interval.
Scaderea activului celor sase societati de investitii financiare nu reflecta in totalitate deprecierile inregistrate in luna octombrie de actiunile detinute de acestea pe Bursa, in conditiile in care calculul activului se face pe baza pretului mediu de tranzactionare din ultimele trei luni.
Profitul Broker Cluj s-a ridicat in luna octombrie la 68.600 de lei (18.200 de euro), ducand castigul societatii de brokeraj din primele 10 luni la 3,3 milioane de lei (0,9 milioane de euro). In perioada ianuarie-octombrie a anului trecut profitul Broker s-a ridicat la 35,9 milioane de lei (10,4 milioane de euro).
Actiunile Broker Cluj au inregistrat in acest an una dintre cele mai mari corectii pe Bursa, de la finele anului trecut aceste titluri depreciindu-se de peste 14 ori. Ieri, actiunile Broker Cluj au pierdut 7,5%, ultima tranzactie cu acestea derulandu-se la pretul de 0,135 lei/actiune, nivel la care capitalizarea companiei este de 10,3 mil. euro.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO