Burse - Fonduri mutuale

Preşedinte ASF: Listarea a 15 companii cu capital de stat ar aduce Trezoreriei peste 1 miliard de euro

Preşedinte ASF: Listarea a 15 companii cu capital de...

Autor: Raluca Ghinea

28.04.2015, 15:53 498

"Vrem să stimulăm creşterea numărului de emitenţi şi a lichidităţii pieţei de capital. Avem o discuţie destul de avansată cu Guvernul, Ministerul de Finanţe în principal, care a identificat societăţi cu participare de stat minoritară şi majoritară listate, dar şi nelistate, pe care să le listăm la Bursa de la Bucureşti", a declarat Negriţoiu marţi, într-o conferinţă de presă.

Companiile identificate sunt împărţite în trei categorii, câte cinci pe fiecare segment: cele neprivatizate, unde statul deţine pondere majoritară (de exemplu, Hidroelectrica, Portul Constanţa, Aeroporturi Bucureşti), companiile privatizate, nelistate, unde statul are participaţii minoritare (Telekom, Distrigaz Sud, Distrigaz Nord, Electrica) şi unde are opţiunea să vândă deţinerile de acţiuni total sau parţial, precum şi societăţile listate în care statul are participaţii minoritare sau majoritare şi unde ar putea mări emisiunea (Petrom, Nuclearelectrica sau Romgaz).

Telekom a început procedurile, selectând deja consultantul.

"Listarea acestor companii ar putea aduce Trezoreriei statului peste un miliard de euro şi ar contribui la creşterea lichidităţii şi al volumului de tranzacţii la BVB", a spus Negriţoiu.

El a punctat că se poate începe cu oricare dintre societăţile menţionate care este pregătită.

"Dacă am putea să începem chiar în toamnă cu una, două sau trei dintre aceste societăţi, în următoarele 24 de luni probabil volumul de tranzacţii ar creşte substanţial", a adăugat şeful ASF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO