Burse - Fonduri mutuale

Preţul aurului a ajuns la minimul ultimilor trei ani

Preţul aurului a ajuns la minimul ultimilor trei ani

Autor: Roxana Pricop

19.12.2013, 19:25 389

Cotaţia unciei de aur a scăzut ieri pe bursa de la Londra cu peste 3% până la 1.196 dolari (125,96 lei/gram), cel mai coborât nivel din august 2010, după ce miercuri seara Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed), cea mai puternică bancă centrală din lume, a redus cu aproape 11,7% programul de achiziţii de obligaţiuni, de la 85 de miliarde de dolari la 75 de miliarde de dolari pe lună.

Fed a făcut astfel primul pas spre desfiinţarea pachetului neconvenţional, fără precedent, de stimulare a economiei. Bursele europene au crescut ieri cu până la 1,5%. Aurul a crescut puternic până în anul 2012 pe fondul infuziilor record de capital făcute de Fed pe pieţele financiare. O uncie de aur este echivalentă cu 31,1 grame.

La Bucureşti, Banca Naţională a României a stabilit ieri un curs de 126,9 lei pentru gramul de aur, cu 25% în scădere faţă de începutul anului. Anul 2013 a fost cu ghinion pentru aur. După 12 ani consecutivi de creştere, 2013 a marcat o corecţie negativă pentru preţul metalului galben. Mai exact, aurul s-a depreciat cu peste 30% în valoare în acest an. Uncia de aur s-a ieftinit cu 461 dolari în 2013.

În 2012, aurul s-a apreciat cu 8% în dolari, iar din 2000 până în 2012 şi-a multiplicat de şase ori valoarea, de la 274 dolari/uncia la finalul anului 2000 până la 1.657 dolari/uncia la finalul anului 2012.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO