Burse - Fonduri mutuale

Preţul petrolului BRENT a crescut cu 20% în ultimele trei luni, dar acţiunile SNP sunt în scădere

Preţul barilului american WTI a crescut cu 13% în aceeaşi perioadă, cu şapte puncte procentuale mai puţin decât Brent-ul

Preţul barilului american WTI a crescut cu 13% în aceeaşi perioadă, cu şapte puncte procentuale mai puţin decât Brent-ul

Autor: Dan Grigore Ivan

10.10.2017, 00:00 464
Cotaţia barilului de petrol BRENT a crescut cu 20% în ultimele trei luni, şi pe fondul fenomenelor meteorologice neobişnuite, însă valoarea de piaţă a companiei petroliere OMV Petrom (SNP) este mai mică cu 4% faţă de 10 iulie 2017, ajunâng în prezent la 16,31 miliarde lei (3,54 miliarde euro). Pe fondul unei lumi tot mai dependente de petrolul provenit din Statele Unite, coroborată şi cu uraganele din zona americană, diferenţa între preţul barilului WTI (West Texas Intermdiate) şi Brent a ajuns la maximul ultimilor doi ani. Astfel, preţul barilului american WTI a crescut cu 13% în aceeaşi perioadă, cu şapte puncte procentuale mai puţin decât Brent-ul. Cotaţia acţiunii Petrom (SNP) a ajuns undeva la mijlocul lunii august la peste 0,32 lei, aproape de maximul anului (înregistrat în luna mai), iar în prezent este în jurul a 0,2875 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO