Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de articole de metal VES Sighişoara ia un credit de 13,7 mil. lei de la OTP Bank

Producătorul de articole de metal VES Sighişoara ia un...

Autor: Liviu Popescu

08.09.2016, 00:00 438

Acţionarii producătorului de articole de metal VES (simbol bursier VESY) au aprobat în şedinţa de marţi contractarea unui credit de 13,7 mil. lei la OTP Bank, un jucător de talie medie din sistem. Creditul va fi contractat pentru activitatea curentă şi are scadenţa pe 12 luni. Ieri, după anunţul companiei, acţiunile VESY au crescut în prima parte a zilei cu 1%, la 0,065 lei.

VES, listat pe segmentul principal al BVB, are 7,7 milioane de lei capitalizare, iar de la începutul anului au fost efectuate circa 390 de tranzacţii în valoare de 202.700 de lei. Compania este deţinută în proporţie de 48% de Chimspor Orăştie, în timp ce Aquadune Limited din Cipru are 17%. Chimsport este deţinută compania Chimica, controlată de omul de afaceri Alexandru Farcaş. VES a avut în primul semestru un profit de 1,9 mil. lei la afaceri de 16,4 mil. lei. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO