Raiffeisen Asset Management, al doilea cel mai mare manager de active de pe piaţa locală, are în plan să îşi transforme fondul denominat în dolari din fond închis cu emisiune săptămânală în fond deschis de investiţii cu emisiune zilnică, crescându-i astfel accesibilitatea şi lichiditatea. Valuta americană s-a apreciat cu 8% faţă de leu în acest an.
Administratorul a depus documentaţia necesară la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru transformarea Raiffeisen Dolar Plus în fond deschis de investiţii. Fondul dispune de active de 93,5 milioane de dolari (374 mil. lei) de la un număr de peste 1.650 de investitori, după aproape patru ani de funcţionare. În ultimele 12 luni (3 iulie 2014 - 3 iulie 2015), fondul a marcat un randament de 4,5% în dolari. Principalele investiţii ale fondului sunt depozitele bancare, titlurile de stat şi obligaţiunile.
„Evoluţia fondului ne-a convins să îl transformăm într-un fond deschis de investiţii, astfel încât accesibilitatea lui să crească atât pentru persoane fizice, cât şi pentru companiile care au disponibilităţi în dolari americani pe termen mai lung“, a spus Răzvan Szilagyi, directorul general al Raiffeisen Asset Management, cu active în gestiune de 6,4 miliarde de lei.