Burse - Fonduri mutuale

Rata de alocare în oferta de subscriere acţiuni Digi este de 13% cu puţin timp înainte de închiderea ultimei şedinţe cu discount 7%. Sunt circa 25 mil. acţiuni subscrise, adică oferta este suprasubscrisă de 7,7 ori. Ultima oră, la închiderea şedinţei erau 48 mil. acţiuni subscrise

Rata de alocare în oferta de subscriere acţiuni Digi...

Autor: Liviu Popescu

05.05.2017, 17:42 1065

Cu aproximativ 25 milioane de acţiuni subscrise pe tranşa investitorilor de retail la ora 17:30 în ultima zi cu discount 7%, oferta de vânzare de acţiuni Digi este suprasubscrisă pe acest segment de 7,7 ori având în vedere că numărul de acţiuni pentru retail oferite spre vânzare era de 3,26 milioane de unităţi. De aici rezultă o rată de alocare de 13% ceea ce înseamnă că la 100 de acţiuni subscrise un investitor va primi 13 unităţi.

Cele 25 de milioane de acţiuni introduse în sistemul de tranzacţionare al brokerilor ar echivala cu circa 1,4 miliarde de lei, potrivit informaţiilor de la brokeri.

La ora redactării acestei ştiri sunt introduse circa 8.000 de ordine de subscriere (5.704 pe pro rată şi 2.156 pe tranşa garantată) pentru cele 25 de milioane de acţiuni, ceea ce înseamnă o medie de 3.125 de acţiuni subscrise pe ordin.

De luni până miercuri urmează subscrierea cu discount de 3%. Digi este aşteptată la tranzacţionare pe 16 mai.

Ultima oră, la închiderea şedinţei erau 48 mil. acţiuni subscrise

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO