Romgaz încheie un contract de 130 mil. lei cu Transgaz pentru transportul gazelor până în octombrie 2018

18 oct 2017 Autor: Liviu Popescu

Romgaz (SNG), cel mai mare producător şi principalul furnizor de gaze naturale din România şi totodată cea mai valoroasă companie de stat de la bursă, a încheiat un contract cu Transgaz (TGN), operatorul tehnic al sistemului naţional de transport, în valoare de 103 mil. lei.

Obiectul contractului îl constituie servicii de transport gaze naturale în perioada 1 octombrie 2017-1 octombrie 2018. Ieri-seară ambele acţiuni au închis în creştere, Romgaz cu plus 0,3%, iar Transgaz cu 0,75%.

Plata se va face la 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii, se mai arată în documentul publicat pe bursă de Romgaz, companie cu 12 miliarde de lei capitalizare. Spre comparaţie Transgaz, companie listată pe segmentul principal al bursei la care statul are 58,5%, are 4,7 mld. lei. Statul român controlează 70% din Romgaz.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.10.2017

 

Cuvinte cheie:
romgaz
, transgaz
, contract
, transport
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide