Burse - Fonduri mutuale

Şase fonduri mutuale au bătut în nouă luni randamentele obţinute pe întreg anul 2015

Şase fonduri mutuale au bătut în nouă luni...

Autor: Liviu Popescu

27.09.2016, 00:07 1710

Şase fonduri mutuale, care cuprind acţiuni, obligaţiuni dar şi multiactive, afişau pe 22 septembrie randamente mai mari decât cele înregistrate pe parcursul anului 2015, astfel că până în decembrie 2016 aceste fonduri au şanse mari să bată performanţele din anul precedent.

BT Maxim, administrat de BT Asset Management, afişează cel mai mare randament la 12 luni dintre fondurile locale deschise, de 10%. La 36 de luni, randamentul este de 38%. BT Maxim se încadrează şi pe lista celor şase fonduri care aveau pe 22 septembrie randament mai mare faţă de 2015, adică de 8,7% faţă de 8,45%.

„Până în acest moment Banca Centrală Europeană nu a reuşit prin deciziile sale să revigoreze economia şi rămâne de văzut ce măsuri va lua în continuare. Cred că diferenţierea se va face în funcţie de abilităţile managerilor de a selecta acele companii care au potenţial de a oferi randamente peste media pieţei“, consideră Adrian Cojocar, director general la SAI Intercapital Investment.

Spre comparaţie, indicele BET-XT, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni listate, s-a apreciat de la începutul anului cu 1%, evoluţia fiind influenţată negativ de rezultatele anunţate de companiile din sectorul energetic care au demotivat investitorii. Dobânzile la depozitele noi în lei ajung în prezent la 1%, minimul istoric.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO