Burse - Fonduri mutuale

Schimbare în conducerea Braiconf Brăila după ce compania a fost preluată de Electroargeş Curtea de Argeş: Dan Simionescu renunţă la funcţia de director general

DAN SIMIONESCU

DAN SIMIONESCU

Autor: Liviu Popescu

09.08.2018, 00:00 1725

Producătorul de textile Braiconf Brăila (BRCR) a notificat miercuri seară bursă că Dan Simionescu, preşedintele consiliului de administraţie, director general şi administratorul companiei cu 23 milioane de lei capitalizare, a încheiat amiabil mandatul pentru fiecare dintre cele trei funcţii.

În funcţia de director general al Braiconf, consiliul de administraţie al companiei l-a numit pe Vlad Ciprian-Sorin. În funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al Brainconf a fost numit Ştefan Constantin, preşedinte al Electroargeş Curtea de Argeş, companie cu 86 mil. lei capitalizare, care la începutul lunii iulie din 2018 a anunţat că a ajuns la 60,5% din Braiconf, după ce anterior figura cu o expunere de 17,6%. În funcţia de administrator a fost numit Robert Zisu, director general al Electroargeş Curtea de Argeş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO