Se pregăteşte modificarea legii pieţei de capital

9 sep 2010 Autor: Andrei Chirileasa

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi firma de avocatură Duţescu şi Aso­ciaţii, specializată în problemele pieţei de ca­pital, lansează o dezbatere privind modificarea legii pieţei de capital (Legea 297/2004).
Legea pieţei de capital guvernează funcţionarea burselor de valori, a societăţilor de bro­keraj (SSIF), a societăţilor de investiţii finan­ciare (SIF) şi a fondurilor de investiţii. De ase­menea, legea stabileşte drepturile şi obli­gaţiile emitenţilor de valori mobiliare şi ale in­vesti­torilor. Actuala lege a fost adoptată în 2004, înainte de aderarea României la UE, şi a fost modificată ulterior prin regulamente şi ordonanţe ale CNVM.
Scandalurile din ultimii ani legate de statutul SIF-urilor, de listările unor com­panii sau ofertele publice de preluare şi ne­respec­tarea drepturilor acţionarilor minoritari arată însă că legea şi completările ulterioare pre­zintă încă lacune, care pot conduce la abuzuri de piaţă.
CNVM a invitat la discuţii parlamentari, reprezentanţi ai Guvernului, şefi ai companiilor listate şi ai băncilor locale, brokeri, investitori, avocaţi şi administratori de fonduri. Prima dezbatere va avea loc joi, 16 septembrie, la Facultatea de Drept din Bucureşti.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
CNVM
, avocatură Duţescu şi Asociaţii

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine