Burse - Fonduri mutuale

Cât câştigă şeful Bursei de Valori Bucureşti

Cât câştigă şeful Bursei de Valori Bucureşti

Autor: Adelina Mihai

28.04.2015, 12:14 1326

Ludwik Sobolewski, 49 de ani, managerul polonez care ocupă din vara anului 2013 funcţia de director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a încasat în 2013 venituri din salarii în cuantum de 8.000 de euro net pe lună de la BVB (adică 48.395 de euro în perioada iulie- decembrie), potrivit declaraţiei sale de avere din 2014.

De asemenea, şeful BVB a mai primit în 2013 venituri din salarii în cuantum lunar de circa 37.000 de euro pe lună de la conducerea Bursei de Valori din Varşovia, potrivit unor calclule ZF care au luat în calcul  venitul anual de 883.825 de zloţi polonezi (echivalentul a circa 221.000 de euro) obţinuţi în 2013 din funcţia de la Varşovia.

Sobolewski a fost nevoit să îşi depună declaraţia de avere pentru că a acceptat să fie preşedintele consiliului de administraţie al companiei de stat Poşta Română, fiind obligat, prin lege, să publice aceste informaţii.

În mandatul lui Sobolewski la Bucureşti au avut loc listările Nuclearelectrica, Romgaz şi Electrica, iar de numele lui se mai leagă lansarea AeRO, o piaţă alternativă dedicată companiilor mici.

Înainte să vină în România, el a fost preşedinte al directoratului şi CEO al Bursei de Valori din Varşovia în perioada 2006 – 2013.  Între 2006 şi 2010 Sobolewski a fost Preşedinte al Asociaţiei Avocaţilor din Polonia.
Este licenţiat în drept, absolvent al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative ale universităţii Jagiellonă din Cracovia şi deţine titlul de doctor în drept, obţinut la Universitatea Panthéon – Assas (Paris II).

Vedeţi aici declaraţia de avere a şefului BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO