SIF Banat-Crişana lipeşte cinci hoteluri de 38 mil.lei la SIF Hoteluri

21 dec 2014 Autori: Roxana Pricop , Ioana Tudor

SIF Banat-Crişana (SIF1) a aprobat de principiu fuziunea prin absorbţie a operatorului hotelier SIF Hoteluri (simbol bursier CAOR), pe care îl deţine în proporţie de peste 98%, cu cinci companii hoteliere, pe care tot SIF-ul le controlează.

Cele cinci companii, care vor fi absorbite de SIF Hoteluri, sunt Rusca Hunedoara, Valy-Tim Timişoara, Beta Transport Cluj, Hotel Meseşul Zalău şi Trans Euro Hotel Baia Mare.

Din cele cinci societăţi, Trans Euro Hotel este cea mai valoroasă, cu o valoare de 12,5 milioane de lei, urmată de Hotel Meseşul Zalău cu o valoare de 7,4 milioane de lei şi de Valy-Tim cu o valoare de 7,2 milioane de lei, potrivit raportului pe trimestrul al treilea emis de SIF Banat-Crişana. Ruscă Hunedoara este singura listată pe piaţa RASDAQ cu o valoare de piaţă de 6,2 milioane de lei. Beta Transport Cluj este o societate închisă şi are o valoare de 4,6 milioane de lei, potrivit raportului pe trimestrul al treilea emis de SIF Banat-Crişana.

Valoarea cumulată a celor cinci societăţi care vor fi absorbite de SIF Hoteluri este de 37,9 milioane de lei, iar SIF Hoteluri are o valoare de piaţă de 49,1 milioane de lei. Astfel că, după finalizarea fuziunii, SIF Hoteluri va ajunge la o valoare de 87 milioane de lei.

SIF1 a schimbat denumirea societăţii Calipso Oradea, cea mai valoroasă companie hotelieră din portofoliu, în SIF Hoteluri la jumătate lunii octombrie. Cel mai valoros activ al SIF Hoteluri este un hotel de cinci stele în Oradea, operat de reţeaua internaţională Hilton sub brandul Doubletree.

 
 

Cuvinte cheie:
sif
, hoteluri
, valoare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide