SIF Muntenia a ajuns să deţină peste 5% din STK Emergent

3 sep 2014 Autor: Ioana Tudor

Societatea de investiţii financiare SIF Muntenia (simbol bursier SIF4) a ajuns să controleze 5,2% din unităţile de fond ale STK Emergent (STK), cel mai mare fond închis de investiţii listat pe bursa de la Bucureşti, după ce a cumpărat pe 28 august un pachet de 5.000 de unităţi ale fondului.

Înainte de derularea acestei tran­zacţii, SIF 4 deţinea 27.110 unităţi STK, reprezentând 4,4% din titlurile emise de fondul închis de investiţii.

La finalul lunii iulie fondul avea în circulaţie un număr de 609.753 de unităţi de fond, cu o valoare nominală de 200 lei/titlu. Unităţile STK se tranzacţionau ieri pe bursă la preţul de 60 lei, faţă de un activ net al fondului de 109,4 lei/titlu la finalul lunii iulie. Astfel discountul la care se tranzacţionează fondul pe bursă este de circa 45%.

Potrivit celui mai recent raport, la finalul lunii iulie fondul avea un activ net de 66,7 milioane de lei (15,1 mil. euro). Cea mai mare pondere în activul fon­dului o deţineau acţiunile necotate, evaluate la 25 mil. lei, şi numerarul, de 21,8 mil. lei.

Fondul a raportat o pierdere netă de 1,23 milioane de lei pentru primul semestru, de aproape două ori mai mică decât rezultatul din primele şase luni ale anului trecut. Cheltuielile fondului au crescut uşor, la 2,1 mil. lei, în timp ce veniturile din dividende s-au înjumătăţit la 1,07 mil. lei.

Potrivit raportului semestrial al STK Emergent, printre factorii interni care au avut un impact semnificativ asupra perfor­manţei fondului în primul semestru au fost obţinerea de profituri mai mici de către SIF Moldova (SIF2), SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Oltenia (SIF5) în trimestrul al doilea, precum şi faptul că unele dintre SIF-uri au decis să nu acorde dividende în acest an.

La începutul anului 2014, cele mai mari investiţii ale fondului erau acţiunile celor cinci SIF-uri, ale Băncii Transil­vania şi ale Transelectrica, însă în luna martie STK Emergent şi-a lichidat deţinerile de acţiuni şi s-a retras în de­pozite bancare şi fonduri de obligaţiuni.

Astfel, la finalul lunii iunie cele mai mari investiţii ale fondului erau depozitele bancare, care au atras 25 mil. lei din activele fondului şi plasamentele de 22 mil. lei în vehiculul de investiţii imobiliare STK Properties, care deţine aproape 16% din unităţile de fond ale STK. Alte 18,1 milioane de lei au fost pla­sate în fondul de obligaţiuni BT Obligaţiuni.

STK Emergent are o capitalizare de 37,8 mil. lei, calculată la preţul acţiunilor din a doua parte a sesiunii de ieri. În ultimele şase luni titlurile fondului au avansat cu aproape 30%.

În afară de STK Emergent, pe bursa de la Bucureşti sunt listate alte două fonduri închise de investiţii, iFond Financial şi iFond Gold, care aveau împreună active nete de 9,5 mil. lei la finalul lunii iunie. Dintre cele trei fonduri închise prezente pe BVB numai iFond Gold a raportat profit în primul semestru, de 0,04 milioane de lei, după pierderi de 0,85 mil. lei în perioada similară a anului trecut.

iFond Financial investeşte în acţiuni ale băncilor, ale Fondului Proprietatea şi ale celor cinci SIF-uri, în timp ce iFond Gold plasează banii în acţiuni ale companiilor listate la bursa canadiană şi implicate în proiecte de exploatare auriferă, precum Gabriel Resources, Goldcorp, Yamana Gold şi Eldorado Gold Corporation.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.09.2014

 

Cuvinte cheie:
SIF Muntenia
, STK Emergent
, detnere
, actiuni
, fond de investitii
, bursa
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide