Burse - Fonduri mutuale

SIF Oltenia l-a cooptat pe Paul Prodan în comitetul de audit

SIF Oltenia l-a cooptat pe Paul Prodan în comitetul de...

Autor: Roxana Pricop

11.08.2015, 00:00 342
SIF Oltenia (SIF5) a anunţat ieri pe bursă că a modificat structura comitetului de audit prin creşterea numărului de membri de la doi la trei. Noul membru este Paul Prodan, administrator neexecutiv al SIF-ului. Prodan, fost vicepreşedinte la Credit Europe Bank, a intrat în Consiliul de Administraţie al SIF în martie 2015, pe locul lăsat liber de Iulius Postolache de la Allianz-Ţiriac Pensii Private. Din comitetul de audit al SIF Oltenia mai fac parte Cristian Buşu, fost consilier al premierului Emil Boc, şi Carmen Popa, ambii administratori neexecutivi. Paul Prodan este unul dintre cei mai vechi bancheri din sistem. El ar urma să preia funcţia de preşedinte al firmei de brokeraj BT Securities, membră a grupului Banca Transilvania, potrivit unor surse din piaţă. În prezent, funcţia de preşedinte al BT Securities este deţinută de Radu Claudiu Roşca. El ocupă şi poziţia de director general. Prodan a plecat de la Credit Europe Bank şi s-a alăturat echipei Banca Transilvania începând din luna mai, devenind consilierul lui Omer Tetik, directorul executiv (CEO) al băncii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO