SIF-urile au închis ieri pe plus, în timp ce bursa a închis pe minus

14 ian 2014 Autor: Monica Juganaru

Bursa a închis în scădere cu 0,28% (in­dicele BET-C), într-o piaţă unde acţiunile celor cinci SIF-uri au înre­gis­trat creşteri cuprinse între 1,2% şi 3,22% după ce vicepreşedintele ASF Mir­cea Ursache a declarat că este posibil ca insti­tuţia să permită SIF-urilor să cum­pere acţiuni între ele.

La începutul sesiunii bursiere, acţiunile SIF Muntenia şi SIF Oltenia au înregistrat cele mai vizibile creşteri, urcând cu 5,5% şi, respectiv, cu 4,19%, însă volumele de transfer au fost sensibil mai reduse comparativ cu celelalte trei SIF-uri.

Ulterior, creşterile s-au temeperat, iar tran­zacţiile nu au mai fost atât de mari precum cele din prima jumătate de oră. La finalul zilei, acţiunile SIF Mol­dova (SIF2) şi SIF Banat-Crişana (SIF1) consemnau cele mai mari rulaje, de 2,53 milioane lei şi, respectiv, 2,11 milioane lei. Titlurile SIF Moldova au urcat cu 1,83%, la 1,501 lei, iar acţiunile SIF Banat-Crişana au închis la 1,367 lei, cu 3,17% peste cotaţia de vineri.

Totodată, titlurile SIF Muntenia au avansat cu 3,11%, acţiunile SIF Transil­va­nia au crescut cu 1,99%, iar titlurile SIF Oltenia cu 1,2%.

WikiZF: Profilul companiei SIF Oltenia

Ascensiunea acţiunilor celor cinci SIF-uri a dus indicele BET-FI cu 1,3% peste nivelul de vineri. Indicele include şi titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au scăzut cu 0,83%.

În acelaşi timp, indicele BET-XT a închis în stagnare, iar indicele BET-BK a avansat cu 0,6%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a co­borât cu 0,45%, iar indi­ce­le BET-NG, al titlu­rilor companiilor din sec­torul ener­getic, a scăzut cu 0,27%. Acţiunile FP au con­sem­nat cel mai ridicat rulaj din piaţă, de 10,53 milioane de lei. Cea mai mare parte a acestui rulaj a fost asigurată de o tranzacţie realizată la ora 13:31, pentru 4,2 mil. lei.

Investitorii au transferat în total ac­ţiuni de 37,22 mil. lei (8,19 mil. euro), cu 45% sub lichiditatea din şedinţa prece­dentă, de 67,46 mil. lei (14,8 mil. euro).

Peste 40% din rulajul de luni a fost asigurat de operaţiunile cu acţiunile FP (10,53 milioane de lei) şi câte două deal-uri cu acţiunile SIF Moldova (3 milioane de lei) şi BRD (2,45 milioane de lei).

În timp ce acţiunile companiilor mari de pe bursă înregistrează evoluţii mo­deste, acţiunile companiilor mici con­tinuă să producă surprize. Ieri, 7 acţiuni au înregistrat creşteri de peste 10%. Printre ele s-au numărat titlurile Electro­putere Craiova (EPT) şi Siretul Paşcani (SRT), care au crescut cu câte 15%, continuând seria creşterilor puternice din ultimele şedinţe. Titlurile Elecroputere au crescut de 5 ori în ultima lună, iar acţiunile Siretul s-au dublat în ultima săptămână.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.01.2014

 

 

Cuvinte cheie:
SIF-uri
, bursa
, actiuni

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide