www.zf.ro - Ultima actualizare 13:48
- ZF e-learning
- Conferinte ZF
- Anuare ZF
- Anuare BM
- Fonduri mutuale
- Abonare
- Contacte ZF
- Publicitate
- Login
SIF-urile, evaluate la 650 milioane de euro, când au active de 1,43 miliarde de euro
16 nov 2011
Valoarea activelor nete ale celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) a scăzut în primele zece luni ale anului cu 11,6%, la 1,43 mld. euro, din cauza scăderii acţiunilor listate pe care SIF-urile le au în portofolii.
Indicele BET a pierdut circa 14% de la începutul anului. Cu toate astea, SIF-urile rămân una dintre principalele ţinte de achiziţii pentru investitorii de pe bursă, fiind evaluate în acest moment pe piaţă la 650 mil. lei, adică la 45% din valoarea activului net.
Dacă deputaţii vor da undă verde pentru ridicarea pragului de deţinere de la 1% la 5%, până la sfârşitul anului am putea asista la un raliu puternic pe acţiunile SIF, având în vedere tocmai diferenţa dintre preţul de piaţă şi valoarea reală a activelor. Un alt factor care ar putea susţine creşterea acţiunilor SIF este finalizarea tranzacţiei cu Erste privind vânzarea pachetelor de 6% din acţiunile BCR deţinute de SIF-uri. Astfel, după ani de speculaţii, investitorii ştiu acum exact cât valorează aceste pachete şi implicit cât valorează fiecare SIF. Până acum, toate evaluările realizate pe SIF-uri se loveau de evaluarea BCR, principalul activ din portofoliile acestora. Acum, se ştie clar că 6% din BCR valorează circa 28 mil. euro plus 1% din Erste, o bancă mult mai uşor de evaluat, deoarece este listată.
Ieri Erste avea o capitalizare de 5,39 mld. euro, iar 1% din Erste valora 53,9 mil. euro.
Scăderea din ultimele luni a preţului acţiunilor Erste a fost principalul motiv pentru care investitorii nu au fost prea entuziasmaţi de condiţiile de vânzare a acţiunilor BCR, însă lucrurile s-ar putea schimba în momentul în care banii vor intra în conturile SIF-urilor. Dividendele de anul viitor reprezintă deja o miză importantă.
Până acum, în primele zece luni, SIF-urile au acumulat profituri de 72,4 mil. euro, însă acestea vor creşte semnificativ în ultimele două luni ale anului, când fiecare SIF va primi o parte din banii pe BCR. SIF Transilvania va încasa toţi banii anul acesta şi ar putea raporta cel mai mare profit net. La zece luni SIF3 avea deja câştiguri de 29 mil. euro. Cel mai mic profit îl avea SIF Muntenia (SIF4), cu mai puţin de 1 mil. euro.


