Cele cinci societăţi de investiţii financiare şi Fondul Proprietatea au înregistrat săptămâna trecută rulaje mai mici chiar şi cu 76% faţă de săptămâna precedentă, aşa cum este cazul Fondului Proprietatea, în timp ce singurul emitent pe plus, cu doar 6,6% a fost SIF1, potrivit datelor BVB.
Fondul Proprietatea, emitent cu expunere pe companii de importanţă strategică din România precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Petrom, a înregistrat săptămâna trecută tranzacţii de 7,1 milioane de lei, de aproape patru ori sub săptămâna anterioară în contextul creşterii preţului acţiunilor cu 0,5%. O scădere abruptă a avut-o şi SIF5 cu un rulaj săptămânal de tranzacţionare de 298.000 de lei faţă de 1,2 milioane de lei săptămâna precedentă.