Burse - Fonduri mutuale

Socul din Dubai zgaltaie leul si Bursa. Ce se intampla astazi?

29.11.2009, 23:11 70

Leul si Bursa de la Bucuresti au intrat sub o presiune puternicade scadere, dupa ce anuntul privind suspendarea platilor de catrecompania de stat Dubai World a reinflamat teama investitorilorprivind soliditatea economiile emergente.

Investitorii se tem ca moratoriul de plati de sase luni propusde Dubai World, o companie care are datorii de 59 mld. $ (39 mld.euro), ar putea sa declanseze o noua criza financiara mondiala,reeditand astfel episodul caderii bancii americane de investitiiLehman Brothers. Pietele financiare americane au fost inchisevinerea trecuta, astfel ca impactul socului din Dubai se va vedeaabia astazi.

Conform dealerilor, BNR a fost nevoita sa vanda vineri peste 100de milioane de euro pe piata interbancara pentru a calma cursul,dupa ce euro urcase de joi seara peste pragul de 4,3 lei. Si Bursaa fost zdruncinata de unda de soc plecata din Orient. ActiunileSIF, cele mai tranzactionate de pe Bursa, au pierdut peste 5% dinvaloare, dupa ce investitorii s-au speriat ca piata ar putea intradin nou pe scadere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO