Speculaţiile privind pragul la SIF-uri au urcat cotaţiile acestora cu 5% pe bursă

7 nov 2011 Autor: Adrian Cojocar

SIF-urile au înregistrat astăzi un avans în medie de circa 5%, după ce pe site-ul Camerei Deputaţilor a apărut informaţia că proiectul privind majorarea pragului la SIF-uri va fi discutată în Comisia de Buget Finanţe în cursul zilelor de 7 şi 8 noiembrie.

"Aprecierile sunt speculative pe fondul lichidităţii reduse şi a anunţului că proiectul privind pragul la SIF-uri urmează să fie discutat de Comisia de Buget Finanţe. În urmă cu câteva luni aceleaşi speculaţii au cauzat o volatilitate crescută pe SIF-uri. Din câte ştiu Comisia trebuie doar să-şi dea un aviz asupra proiectului, respectiv o opinie cu privire la acesta modificare, iar apoi să fie votat în Parlament. Cred că dacă ar fi trecut am fi asistat la creşteri mai mari pe SIF-uri", spune Mihai Mureşian, directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au închis ziua cu o apreciere de 5,8% şi un preţ de 0,97 lei/unitate, în timp ce titlurile SIF Banat-Crişana şi SIF Moldova (SIF2) au crescut pe bursă cu 5,4%.

Indicele general, BET-C, a închis ziua cu un avans de 0,8%.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
SIF
, cotatii

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine