Templeton ţine tare de comisioanele din lichidările la FP. Listarea la Londra, în octombrie

15 aug 2014 Autor: Roxana Pricop

Franklin Templeton, administratorul activelor de 14,7 miliarde de lei ale Fondului Proprietatea (FP), a chemat acţionarii în adunare generală pe 23 septembrie pentru a-i prelungi mandatul cu încă doi ani, propunând două acte adiţionale la contractul de administrare: cu şi fără comisioanele speciale de distribuţie.

Soarta viitorului mandat al Franklin Templeton la Fon­dul Proprietatea se de­cide pe 23 septembrie, cu doar şa­se zile înainte de ex­pi­rarea actualului mandat câştigat prin licitaţie internaţională în urmă cu patru ani. Templeton nu a primit avizul Au­to­rităţii de Supraveghere Financiară pe co­misioanele de distribuţie pe care ac­ţionarii FP le-au aprobat în aprilie, însă mer­ge înainte şi  propune acţionarilor spre aprobare două acte adiţionale la con­tractul de administrare. Primul act adi­ţional include modificările făcute de ASF la contract, iar al doilea act adi­ţional include propunerile aprobate de acţionarii FP în aprilie, dar respinse de ASF, adică acordarea unor comisioane din distribuţiile de cash pe care urmează să le facă fondul.

În noul contract de administrare, la ce­rerea fondului american Elliott, cel mai mare acţionar al FP cu peste 15% din capi­tal, au fost introduse comisioa­ne su­pli­mentare pentru Franklin Tem­ple­ton, în afară de comisionul de admi­nis­trare de bază, sub forma unei cote pro­cen­tuale din distribuţiile de cash. Însă ASF a respins în şedinţa de pe 4 august comi­sioa­nele de distribuţie de 2% din dis­tri­buţiile care se fac până la 31 octombrie 2015 şi de 1% pentru cele făcute după 1 no­iem­brie 2015. Aceste co­mi­sioane s-ar fi apli­cat distribuţiilor to­tale, cu excepţia divi­den­delor (in­clusiv răs­cumpărări de acţiuni proprii şi re­tur­nări de ca­pital social). Doar în pri­mele şapte luni din acest an, fondul a făcut dis­tri­buţii de numerar şi răscum­pă­rări de 875 milioane de lei către acţio­nari, sumă care ar fi adus un bonus su­pli­mentar de 18 milioane de lei pentru Templeton dacă ar fi fost în vigoare comisionul de 2%.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.08.2014

 

Cuvinte cheie:
fondul proprietatea
, comisioane
, listare
, londra
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide