Burse - Fonduri mutuale

Topul câştigurilor pe bursă în ianuarie: randamente şi de 13%

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Roxana Pricop

02.02.2015, 00:07 2253

Acţiunile companiilor lichide precum cele ale BVB, BRD şi Banca Transilvania au adus profituri de până la 13% în ianua­rie, investitorii care au fost dispuşi să îşi asume riscuri reu­şind astfel să câştige într-o lună cât dobanda la bancă în patru ani.

„În următoarele luni, acţiunile bancare ar putea fi avantajat de infuziile de capital pe care Banca Centrală Europeană va începe să le facă din luna martie în zona euro, după modelul băncii centrale din SUA“, a spus Nicolae Pascu, directorul general al societăţii de administrare STK Financial.

Din categoria acţiunilor mai puţin lichide, cu rulaje lunare de ordinul câtorva sute de mii de lei, cele mai ridicate randamente au fost înregistrate de acţiunile companiei de foraj Da­fora Mediaş, care au crescut cu 20%, revenindu-şi astfel după un an 2014 în care acţiunile s-au ieftinit cu 50%.

Nu toate acţiunile tranzacţionate la bursă au fost însă câştigătoare în ianuarie. Acţiunile expuse la prăbuşirea cotaţiei petrolului, precum cele ale Petrom şi Fondul Proprietatea, au raportat scăderi de până la 11%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO