Topul celor mai lichide acţiuni de pe bursa de la Bucureşti: în cât timp poţi cumpăra sau vinde acţiuni de un milion de euro

5 ian 2014 Autor: Andrei Chirileasa

Fondul Proprietatea (FP) şi Romgaz Mediaş (SNG) sunt singurele companii de pe bursă care au avut în 2013 rulaje medii zilnice de peste un milion de euro, potrivit calculelor ZF.

Fondul Proprietatea (FP) şi Romgaz Mediaş (SNG) sunt singurele companii de pe bursă care au avut în 2013 rulaje medii zilnice de peste un milion de euro, potrivit calculelor ZF.

Alte 12 acţiuni au avut rulaje medii zilnice între 100.000 de euro şi un milion de euro, cele mai mari fiind OMV Petrom (SNP), cu 665.000 de euro, BRD, cu 428.000 de euro, şi Banca Transilvania (TLV), cu 362.000 de euro.

Rulajele medii zilnice au fost calculate pe baza tranzacţiilor derulate pe bursă pe piaţa regular şi pe piaţa deals, unde se tranzacţionează pachete negociate, dar excluzându-se ofertele publice şi plasamentele private.

Lichiditatea este unul dintre criteriile de bază pentru orice investitor care cumpără sau vinde acţiuni, uneori chiar mai importantă decât rezultatele financiare, dividende sau decât indicatorii de evaluare ai companiei.

WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea

WikiZF: Profilul companiei Romgaz

Lipsa de lichiditate este unul dintre motivele pentru care fondurile mari de investiţii străine nu investesc pe bursa de la Bucureşti. Până la listarea Fondului Proprietatea (FP), nicio acţiune de pe bursă nu rula mai mult de un milion de euro pe zi. Astfel, un fond de investiţii care ar fi vrut să plaseze 10 milioane de euro într-o companie locală ar fi trebuit să cumpere timp de o lună sau chiar mai mult pentru a acumula un pachet satisfăcător.

Lipsa de lichiditate face ca atunci când un investitor vrea să cumpere un pachet mai mare de acţiuni preţul de pe bursă să urce puternic, iar atunci când vrea să vândă, preţul să scadă foarte mult.

Nici în prezent nu este uşor de acumulat un pachet de 10 milioane de euro, fiind puţine companii pe bursă în care se poate face o astfel de investiţie. Printre acestea avem FP, Romgaz, Petrom, BRD, Banca Transilvania, dar şi Transgaz.

Lichiditatea este corelată direct cu free-float-ul companiei, adică cu numărul de acţiuni libere, care nu sunt deţinute de acţionari semnificativi care au nevoie de acţiunile respective pentru a avea drept de decizie în companie, ci sunt deţinute de investitori financiari, care pot vinde oricând dacă primesc un preţ bun.

Vânzările de pachete de acţiuni semnificative la Transgaz, unde statul şi Fondul Proprietatea au plasat în piaţă 30% din acţiuni anul acesta şi au urcat free-float-ul la 41,5%, şi la Petrom, unde BERD şi FP au eliberat în ultimul an şi jumătate peste 3% din acţiuni în piaţă, urcând free-float-ul la 9,36%, ar putea creşte tranzacţiile pe aceşti emitenţi peste pragul de un milion de euro pe zi anul viitor.

Fondul Proprietatea ar putea elibera anul viitor în piaţă şi alte pachete de acţiuni la Transelectrica, Petrom, Nuclearelectrica şi Romgaz, ceea ce ar creşte lichiditatea acestor titluri.

 

Cuvinte cheie:
actiuni
, bucuresti
, bursa
, cumparare
, vanzare
, top

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide