Burse - Fonduri mutuale

Transgaz si Transelectrica: Daca scade consumul, majoram tarifele

Transgaz si Transelectrica: Daca scade consumul, majoram tarifele
09.12.2008, 18:31 70

Transelectrica Bucuresti (TEL) si Transgaz Medias (TGN) estimeaza pentru anul viitor scaderi ale cantitatilor de energie electrica si gaze naturale transportate prin intermediul sistemelor nationale pe care le opereaza, din cauza reducerii consumului industrial, insa si-au bugetate venituri si profituri in crestere, mizand pe majorarea tarifelor de transport.

Transportatorul de energie electrica Transelectrica si-a fundamentat bugetul pe anul viitor luand in calcul scaderea cu 2% a cantitatii de energie transportata, potrivit bugetului care va fi luat in discutie in cadrul adunarii generale a actionarilor. Principala cauza este intreruperea sau reducerea activitatii unora dintre marii consumatori industriali de electricitate, precum Mittal Steel Galati sau Alro Slatina.
"Intr-adevar, scaderea consumului industrial are un impact si asupra cantitatii de energie transportata. Este primul an in multi ani cand am mers cu o estimare negativa in acest sens, de minus 2%. Ne facem si scenarii de stres in care luam in calcul scaderi de 5% sau chiar 10%", a declarat Razvan Purdila, directorul diviziei de dezvoltare afaceri a Transelectrica.
Cu toate acestea, compania si-a bugetat venituri in crestere cu 2,5% si un profit net de 107 mil. lei, cu 4,5% mai mare decat cel prevazut pentru acest an in ultima rectificare bugetara, de 101,7 mil. lei. Transelectrica mizeaza pe faptul ca exporturile de energie vor compensa scaderea consumului intern.
"Nu avem o dependenta de piata interna, deoarece avem si activitati de export pe pietele din jur, iar pe acest segment nu am vazut o incetinire. Exportul va compensa o buna parte din scaderea consumului intern", sustine Purdila. De asemenea, compania spera sa obtina de la Agentia Nationala de Reglementare in Eenrgie (ANRE) o crestere cu 10,89% a tarifului de transport si cu 12% a tarifului pentru serviciile de sistem, de la 1 ianuarie 2009.
"La realizarea bugetului am luat in calcul cele mai realiste estimari cu care s-a putut lucra la acest moment. Urmeaza sa vedem care este tariful reglementat de la ANRE pentru anul viitor. Pe de alta parte, in functie de evolutia veniturilor, e posibil sa vina o rectificare de tarif in aprilie sau in semestrul al doilea, care sa mai corecteze estimarile", explica Purdila.
Tot pe o majorare a tarifelor mizeaza si transportatorul de gaze Transgaz Medias, care si-a bugetat pentru anul viitor un profit net de 309,54 mil. lei (circa 86 mil. euro), la cursul de schimb luat in calcul de companie, de 3,6 lei/euro, castig cu 17% peste cel previzionat pentru finele anului, de 263,7 mil. lei (71,8 mil. euro), potrivit unui proiect de buget publicat pe site-ul companiei. La aceste rezultate a fost luata in calcul o reducere a cantitatii transporate de gaze naturale cu 1%.
Proiectia de buget nu ia in calcul inchiderea in perioada 1 decembrie - 12 ianuarie a combinatului de ingrasaminte chimice Azomures Targu-Mures (AZO), pe fondul scaderii cererii pe piata ca urmare a crizei financiare internationale, unul dintre principalii clienti ai Transgaz, cu o pondere de circa 4,1% in cantitatea totala transportata. Un alt producator de ingrasaminte, Amonil Slobozia (AMO), si-a sistat productia in septembrie pe o perioada nedeterminata. Compania este detinuta de Interagro, al carei consum de gaze contribuie cu circa 6% la cantitatatea transportata a Transgaz.
Aceste intreruperi ale producatorilor industriali ar putea afecta rezultatele transportatorului in ultimul trimestru al acestui an si pe parcursul anului viitor, insa conducerea companiei spune ca orice reducere a consumului in aceasta perioada va fi compensata cu o crestere a tarifelor.
"Nu cred sa scada cantitatea de gaze transportata mai mult decat ne-am programat, pentru ca va creste la populatie. Daca totusi va scadea, acest lucru va avea efecte doar pe termen scurt in masura in care, conform reglementarilor, vom compensa cu cresterea tarifului de transport. Criza de lichiditati nu ne afecteaza. Noi in perioada aceasta am avut foarte putini rau-platnici. Grosul veniturilor vine de la cei doi mari distribuitori care au actionari majoritari straini si acestia nu ne-au creat probleme nicioadata", a declarat Ioan Rusu, directorul general al Transgaz Medias.
Atat el, cat si reprezentantul Transelectrica vad in evolutia cursului de schimb o problema mai mare, deoarece deprecierea leului determina cresterea pierderilor financiare ale celor doua companii rezultate din reevaluarea datoriilor in valuta.
La sfarsitul anului, companiile sunt obligate sa reevalueze datoriile pe termen lung la cursul din acel moment, iar daca acesta se va mentine la un nivel mai ridicat decat cel de la finele anului trecut, de 3,61 lei/euro, reevaluarea in lei a datoriilor in euro ale Transgaz si Transelectrica ar putea sa influenteze negativ profiturile celor doi operatori.
"Rezultatele operationale la noua luni se cunosc si estimam ca si in ultimul trimestru vom avea profit operational. Problema e cat din profitul operational imi mananca rezultatul financiar. Anul trecut ne-am reevaluat datoriile si obligatiile pe termen lung la un curs de 3,61 lei/euro, iar acum cursul e de 3,88 de lei. S-ar putea ca pierderile din reevaluarea datoriilor sa diminueze profitul astfel incat acesta sa intre in banda de buget", spune Razvan Purdila.
De altfel, Transelectrica era mult peste buget la noua luni, cand inregistra un profit net de circa 133 mil. lei, iar conducerea companiei a anuntat atunci ca va face tot posibilul pentru a se incadra in buget, pentru a nu fi penalizata anul viitor de ANRE.
De cealalta parte, Transgaz este avantajata de deprecierea leului, deoarece compania obtine o mare parte a profitului din contractele de tranzit international, care sunt incheiate in euro.
Transgaz previzioneaza ca va incheia anul 2008 cu un profit net de 263,7 mil. lei (71,8 mil. euro), cu 17% mai mare decat cel realizat in 2007, conform ultimei rectificari de buget. Pentru a atinge nivelul bugetat, compania ar trebui sa realizeze un profit net de 84,6 mil. lei (22,4 mil. euro), in ultimul trimestru, cu 61% peste castigul obtinut in perioada similara a anului trecut.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO