Tranzacţii cu FP la Depozitar cât toată Bursa

15 nov 2010 Autor: Roxana Pricop

Investitorii au luat cu asalt acţiunile Fondului Proprietatea, cuprinşi de febra instalării Franklin Templeton la cârma Fondului şi de distribuirea unor dividende record de 1,1 mld. lei, şi au tranzacţionat circa 8% din capitalul Fondului în ultimele două luni.

Pe piaţa locală, tranzacţiile cu titluri FP se realizează prin intermediul Depozita rului Central, pe baza înţelegerilor dintre vânzători şi cum părători, având în vedere că Fondul nu este încă listat la Bursa de Valori Bucureşti.

În septembrie şi octombrie, investitorii au tranzacţionat 1,151 miliarde de acţiuni prin intermediul Depozitarului Central, reprezentând 8% din capitalul Fondului, potrivit informaţiilor furnizate de Depozitarul Central la solicitarea Fondului. La un preţ mediu de 0,45 lei/acţiune, calculat de ZF în baza informaţiilor disponibile în piaţă, valoarea tranzacţiilor se ridică la peste 120 mil. euro.
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni FP este apropiată de valoarea rulajului înregistrat de cele peste 70 de acţiuni tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti în valoare de 135,3 mil. euro.

Înfiinţat pentru a despăgubi persoanele ale căror proprietăţi au fost confiscate de regimul comunist, Fondul Proprietatea este controlat de statul român, a cărui participaţie a ajuns la 42,9% din capital la finele lunii octombrie, mai puţin cu 1,8% faţă de mijlocul lunii septembrie. Restul de capital este deţinut de 4.762 de persoane fizice şi juridice.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
FP
, Fondul Proprietatea
, Depozitarul Central

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine