Tranzacţiile cu acţiuni FP se menţin ridicate, deşi se apropie listarea

12 dec 2010 Autor: Andrei Chirileasa

Investitorii continuă să acumuleze acţiuni la Fondul Proprietatea de pe piaţa "gri", deşi listarea fondului este la doar o lună distanţă, tranzacţiile cu titluri FP menţinându-se la un nivel ridicat şi în luna noiembrie.

Luna trecută s-au înregistrat la Depozitarul Central 394 de transferuri cu acţiuni cu titluri FP, mai multe decât în octombrie (când au fost 314 tranzacţii), numărul de acţiuni transferate fiind însă ceva mai mic decât în luna precedentă (330 milioane de acţiuni în noiembrie faţă de 364,8 mil. acţiuni în octombrie), potrivit datelor publicate de fond.
Deşi informaţiile din piaţă arată că preţul la care se realizează transferurile de acţiuni FP a scăzut uşor în ultimele două luni, sumele care se rulează prin aceste tranzacţii se menţin la un nivel ridicat, concurând puternic tranzacţiile derulate pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

De altfel, mulţi brokeri s-au ocupat în ultimele luni mai mult de transferuri cu acţiuni FP, în condiţiile în care lichiditatea de pe Bursă a scăzut la minimele ultimilor ani.
Potrivit estimărilor ZF, tranzacţiile cu titluri FP au însumat luna trecută circa 155 mil. lei (330 mil. acţiuni la un preţ mediu de 0,47 lei/acţiune), faţă de un rulaj total de 245 mil. lei pe piaţa principală a Bursei. Acţiunile FP sunt astfel de circa 3,5 ori mai lichide decât titlurile SIF Oltenia (SIF5), cele mai tranzacţionate de pe Bursă.
În ultimele trei luni, schimburile cu Fondul Proprietatea ar însuma circa 775 mil. lei, faţă de un rulaj total de 822 mil. lei pe Bursă, în condiţiile în care în septembrie a fost un vârf de tranzacţii, înainte de distribuirea dividendelor. Peste 10% din acţiunile fondului şi-au schimbat proprietarii în ultimele trei luni, în condiţiile în care la cumpărare au intrat investitori instituţionali care au cumpărat circa 5% din acţiuni. Astfel, 161 de fonduri de investiţii şi firme au ajuns să controleze 18,5% din capitalul FP. Printre cumpărătorii mari din ultima lună se numără SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4).

Potrivit datelor publicate de fond, în ultimele trei luni Ministerul Finanţelor a cedat circa 1,06 mld. acţiuni, reprezentând 7,43% din capitalul fondului către 738 de acţionari noi, deţinători de dosare de despăgubire.

În noiembrie, statul a cedat 1,41% din acţiuni către 158 de persoane, reducându-şi participaţia la 41,5%. Astfel, la finalul lunii noiembrie numărul de acţionari ai fondului a urcat la 4.922, dintre care 4.760 sunt persoane fizice şi controlează împreună 40% din capital.
Fondul Proprietatea avea la finele lunii octombrie active nete de 13,49 mld. lei (circa 3,14 mld. euro). Valoarea de piaţă a fondului, conform ultimelor preţuri disponibile, este de circa 6,5 mld. lei (1,5 mld. euro).

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
acţiuni FP

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine