​Un vicepreşedinte BCR a fost ales în conducerea Romgaz

30 iul 2014 Autor: Ioana Tudor

Acţionarii Romgaz (SNG) l-au ales pe Sergiu Manea, vicepreşedintele executiv pe corporate banking şi pieţe de capital al BCR, în postul de membru al Consiliului de Administraţie al producătorului de gaze naturale, după demisia lui Adrian Volintiru.

Manea a fost susţinut pentru postul de administrator al Romgaz de Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei, iar mandatul acestuia este valabil până la data de 14 mai 2017.

Sergiu Manea a preluat în octombrie 2013 toate responsabilităţile de pe zona corporate la BCR. El a venit la BCR în aprilie 2012, după ce anterior a lucrat la compania austriacă independentă de asset management Ithuba Capital, unde era partener din 2010, după cinci ani în care lucrase pentru grupul UniCredit, iar anterior pentru ABN Amro.

Actualii membri ai consiliului de administraţie al Romgaz sunt Aurora Negruţ (preşedinte), director în Ministerul Economiei, Ecaterina Popescu, directorul general al Chimforex, directorul general Virgil Metea, Maria Jansen Petrus Antonius şi David Klingensmith.

Compania, care a fost listată anul trecut pe bursa de la Bucureşti şi pe cea de la Londra, este controlată de statul român, cu o deţinere de 70%. Fondul Proprietatea deţine un pachet de 10% din acţiuni.

 

 

Cuvinte cheie:
Sergiu Manea
, romgaz
, bcr
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide