Burse - Fonduri mutuale

Unde pleacă banii? În luna septembrie s-au realizat intrări nete de doar 1 milion de euro în fondurile deschise locale

Unde pleacă banii? În luna septembrie s-au realizat...

Autor: Dan Grigore Ivan

16.10.2017, 00:08 826

A noua lună a anului a urcat foarte puţin activul net al celor 77 de fonduri deschise locale din România, a cărui valoare este de aproximativ 5 miliarde euro (sub 3% din PIB).

De la începutul acestui an, intrările nete au crescut cu 5,6%, conform datelor transmise de Asociaţia Admi­nistratorilor de Fonduri (AAF).

Fondurile de obligaţiuni domină de departe piaţa fondurilor deschise din România, având o pondere de aproximativ 43,4%, în vreme ce fondurile de acţiuni reprezintă doar 1,8% din total.

Astfel, fondurile de acţiuni reunesc 9.833 de investitori, în vreme ce acelea de obligaţiuni figurează cu 148.205. Cu toate acestea, interesul pentru fondurile de acţiuni pare să fi crescut în 2017, după ce activele nete ale acestora au crescut cu 45,9%, depăşite doar de evoluţia celor multiactive (73,7%). În com­paraţie, activele nete ale fondurilor de obligaţiuni au crescut cu 2,4%, sub media de 5,6%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO