Burse - Fonduri mutuale

Vânzoleala politică a adus un rulaj la bursă cu 134% mai mare în septembrie: două bănci, în topul celor mai tranzacţionate acţiuni

Vânzoleala politică a adus un rulaj la bursă cu 134%...

Autor: Liviu Popescu

04.10.2017, 00:04 261
- În primele două săptămâni din septembrie preţurile acţiunilor Băncii Transilvania şi BRD scădeau pe fondul declaraţiilor politice - Ulterior a urmat declaraţia privind Pilonul II de pensii: „Va deveni opţional“ - Instituţionalii au vândut acţiuni, spune un broker.
OMV Petrom, Banca Transilvania şi BRD au fost cele mai tranzacţionate acţiuni de la bursa românească în luna septembrie, cu o valoare cumulată a rulajelor de aproape 900 milioane de lei, adică 40% din total, potrivit datelor BVB. Pe parcursul lunii septembrie valoarea totală tranzacţionată a fost de 2 mld. lei pe segmentul principal, cu 134% peste luna precedentă, evoluţie determinată în mare parte de declaraţiile venite din partea mediului politic îndreptate împotriva sectorului bancar, reprezentat la BVB de cel mai lichid emitent- Banca Transilvania, dar îndreptate şi împotriva adminis­tratorilor de pensii Pilon II, printre cei mai activi investitori de la bursa românească.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO