Burse - Fonduri mutuale

Volkswagen depăşeşte Toyota ca lider al vanzărilor auto mondiale, dar acţiunile scad cu 1,5%

Volkswagen depăşeşte Toyota ca lider al vanzărilor...

Autor: Liviu Popescu

31.01.2017, 00:04 526

Constructorul german de autoturisme Volkswagen (VOW pe bursa de la Franfkurt) a detronat Toyota şi a caştigat pentru prima oară coroana de rege al vanzărilor în piaţa auto, pe fondul creşterii cererii din China, care a fost în mare parte neafectată de scandalul emisiilor, scrie Bloomberg. 

Volkswagen a vandut un număr record de 10,3 milioane de vehicule în 2016, devansandu-şi rivalul cu 3,8%. Vanzările globale ale Toyota, inclusiv Hino Motors şi Daihatsu Motors, au crescut cu 0,2%, la 10,2 milioane de vehicule în 2016.

Dar ieri, pe bursa de la Frankfurt, acolo unde este listat Volkswagen, acţiunile se tranzacţionau la 147,6 euro, în scădere cu 1,5% faţă de şedinţa de vineri, pe fondul unui rulaj de 65 mil. euro în prima jumătate a zilei. Spre comparaţie, volumul mediu zilnic tranzacţionat într-o zi la Bucureşti este de circa 7-8 mil. euro.

Volkswagen are circa 75 mld. euro capitalizare. În timp ce cererea din China şi creşterea popularităţii mărcilor premium Audi şi Porsche au crescut vanzările la nivel global, marca Volkswagen a pierdut cotă de piaţă în Europa, a doua cea mai mare regiune, după startul scandalului emisiilor diesel în 2015.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO