Burse - Fonduri mutuale

Vrancart Adjud vrea să producă şi curent electric

Vrancart Adjud vrea să producă şi curent electric

Autor: Radu Bostan

05.11.2015, 00:04 905

Produc[torul de carton Vrancart Adjud (VNC), controlat de SIF Banat-Crişana (SIF1), ia în calcul investiţia în producţia proprie de energie electrică şi termică.

Ideea apare într-o propunere făcută acţionarilor de con­si­liul de administraţie pentru a modifica actul constitutiv al com­paniei prin adăugarea unor noi domenii secundare de ac­ti­vitate. Printre acestea se numără producţia de energie elec­trică, transportul de energie şi furnizarea de abur şi aer con­di­ţionat.

Contactaţi de ZF, reprezentanţii companiei nu au dorit să comenteze.

WikiZF: Profilul companiei Vrancart

Vrancart îşi încălzeşte fabrica cu un cazan care arde gaze na­turale şi deşeuri din procesul de producţie, însă nu are propria sursă de energie electrică, ci se alimentează cu curent din reţea. Adresa boardului sugerează astfel că producătorul de carton ia în calcul investiţia într-o centrală de cogenerare, prin care ar produce în acelaşi timp electricitate şi abur tehnologic, excesul putând fi livrat către terţi.

Compania a preluat recent un producător de ambalaje de carton îşi va extinde obiectul de activitate şi cu fabricarea ambalajelor din materiale plastice, potrivit aceleiaşi propuneri a boardului.

Acţiunile Vrancart au crescut ieri cu 4,4% pe fondul unui rulaj cu mult peste medie şi sunt pe plus cu 18% faţă de începutul anului 2015. SIF Banat-Crişana deţine 74,7% din acţiunile Vrancart, iar producătorul de carton are la rândul său o pondere de 3,7% în activul net al SIF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO