Zentiva Bucureşti începe pe 29 mai plata dividendelor de 30 milioane de lei

1 mai 2014 Autor: Andrei Chirileasa

Foto Shuterstock

Acţionarii producătorului de medicamente Zentiva Bucureşti (SCD), controlat de grupul francez Sanofi, au aprobat distribuirea de dividende în valoare de 30 de milioane de lei din profitul net de anul trecut, de 40,3 milioane de lei. Plata dividendelor începe pe data de 29 mai, prin transfer bancar, şi pe 19 iunie, pentru plăţile în numerar.

Vor beneficia de dividende acţionarii înregistraţi la data de 16 mai (data ex-dividend este 14 mai). Dividendul brut pe acţiune este de 0,072 lei şi reprezintă 6,3% din preţul acţiunilor SCD pe bursă, de 1,15 lei.

Acţionarii Zentiva au aprobat şi bugetul pe 2014, care prevede afaceri de 348 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de 2013, şi un profit net de 47,8 milioane de lei, cu 18,6% mai mare decât cel de anul trecut. Zentiva are o capitalizare bursieră de 480 milioane de lei (108 milioane de euro).

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 01.05.2014

 

Cuvinte cheie:
Zentiva Bucuresti
, dividende
, plati
, actionari
, medicamente
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide