Burse - Fonduri mutuale

Zentiva îşi creditează în continuare acţionarul majoritar cu 40 milioane de lei, în ciuda nemulţumirii minoritarilor

Mediafax Foto

Mediafax Foto

Autor: Andrei Chirileasa

26.05.2013, 21:30 339

Producătorul de medicamente Zentiva Bucureşti (SCD) a anunţat acordarea unui nou împrumut, în valoare de 40 milioane de lei, către acţionarul majoritar, grupul francez Sanofi. Ca şi până acum, compania cere o dobândă egală cu dobânda interbancară la credite (ROBOR) minus 0,15%. Împrumutul este pe o lună, dar compania reînnoieşte periodic aceste împrumuturi, iar sumele variază în funcţie de disponibilităţi.

În adunarea generală a acţionarilor din luna aprilie, mai mulţi acţionari minoritari şi-au exprimat nemulţumirea privind creditele cu dobândă preferenţială acordate de companie acţionarului majoritar. Acţionarii, printre care fondul de investiţii finlandez KJK şi fondurile de pensii ale ING, i-au cerut conducerii companiei să explice de ce i-a acordă aceste împrumuturi în loc să ţină banii la bancă în România şi de ce nu cere garanţii. „Împrumuturile sunt încheiate în vederea valorificării excedentului de numerar şi sunt acordate pe termen scurt, cu dobânzi echitabile, date fiind condiţiile curente ale pieţei. Sanofi Aventis Europe este o societate mare, care se bucură de credibilitate financiară şi din aceste motive nu sunt necesare garanţii.

De asemenea, contractele relevante aflate în derulare includ o clauză care permite încetarea imediată a acestora şi recuperarea banilor la solicitarea societăţii“, au precizat reprezentanţii Zentiva în răspunsul publicat pe site-ul companiei. Acţionarii minoritari i-au solicitat companiei să distribuie dividende mai mari, având în vedere disponibilităţile mari, dar acţionarul majoritar a votat împotrivă. Compania va distribui dividende de 20 de milioane de lei, în condiţiile în care profitul de anul trecut a fost de 32,18 milioane de lei. Plata dividendelor prin transfer bancar începe pe data de 27 mai (astăzi), în timp ce plăţile în numerar încep pe 17 iunie, prin ghişeele Poştei Române. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO