Business Construct

Achiziţie de toamnă

Achiziţie de toamnă

Compania Octagon este deţinută de oamenii de afaceri greci Alexandros Ignatiadis (foto) şi Paschalis Paganias

Autor: Andreea Neferu

24.11.2011, 00:04 333

Compania de construcţii Octagon, deţinută de oamenii de afaceri greci Alexandros Ignatiadis şi Paschalis Paganias, a intrat în această toamnă pe o nouă nişă de business, devenind acţionar majoritar al bazei de aprovizionare cu materiale de construcţii Comat Electro, situată în zona industrială Faur-Republica din Capitală.

Octagon a a plătit astfel 2,5 milioane de euro pentru a-şi mări de la 8,5% la 58,5% participaţia în cadrul Comat Electro, firmă care deţine o platformă de 89.000 de metri pătraţi de teren şi 20.000 de metri pătraţi de hale industriale.

Firma deţinută de peste 300 de acţionari persoane fizice, a realizat anul trecut venituri de 2,3 milioane de euro şi un profit "simbolic", de 7.000 de euro.

"Octagon va dezvolta baza de aprovizionare Comat Electro. Intenţionăm să investim între 8 şi 10 milioane de euro în extinderea parcului industrial cu noi hale de producţie şi depozitare, după ce vom face un studiu de utilizare optimă a spaţiului, în 2012. Vom construi şi o clădire de birouri care va deservi chiriaşii parcului industrial", a declarat Alexandros Ignatiadis, acţionar şi director general al Octagon. El estimează că lucrările de construcţie a acestor obiective vor demara spre finalul lui 2012 sau la începutul lui 2013.

Este pentru prima oară când Octagon, companie înfiinţată în 2005, face o astfel de achiziţie, investiţia fiind finanţată din fonduri proprii, dar şi printr-un credit bancar de 570.000 de euro.

"Progres mic" al pieţei. Compania, care a înregistrat anul trecut afaceri de circa 14,3 milioane de euro, estimează că în 2011 va obţine venituri la un nivel similar, în condiţiile în care piaţa locală a construcţiilor nu a cunoscut un reviriment puternic anul acesta.

"În primele zece luni, piaţa construcţiilor a înre­gis­trat un progres mic, comparativ cu 2010. Segmentul rezidenţial este afectat în continuare, însă am observat o uşoară revenire a segmentului de birouri şi a segmentului de retail, ca urmare a investiţiilor proprii directe ale unor retaileri, a intrării unor branduri noi pe piaţă, dar şi ca urmare a reluării lucrărilor la pro­iec­te de malluri care au fost stopate temporar sau care au fost vândute către proprietari noi", spune Ignatiadis.

Compania a semnat în primele zece luni ale lui 2011 cinci contracte noi, în valoare totală de 2,2 mil. euro, printre care şi lucrările de fundaţii speciale pentru un viaduct de pe autostrada Orăştie-Sibiu, fundaţiile speciale pentru o clădire de birouri pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală, dar şi lucrările de consolidare, sprijinire taluzuri şi drenaje pe o porţiune de 7 km din DN 6 Drobeta Turnu Severin-Lugoj. De asemenea, firma a mai contribuit la construcţia unui imobil de locuinţe în Constanţa.

Unul dintre cele mai mari contracte pe care le-a câş­tigat compania de-a lungul timpului este cel de la ter­mocentrala cu cogenerare OMV Petrom - Brazi, unde Octagon realizează lucrări de rezistenţă şi turnare de beton armat pentru 17 mil. euro.

An electoral bun. Pentru 2012, Octagon se aşteaptă la un avans susţinut al pieţei construcţiilor. "Anul 2011 este un an pregătitor pentru o relansare a pieţei imobiliare în 2012. Tot pentru 2012 ne aşteptăm la o revenire puternică a infrastructurii, dar nu atât în sensul demarării proiectelor noi, cât în sensul contractării de proiecte noi. Va fi o efervescenţă a licitaţiilor şi contractărilor, susţinută şi de faptul că 2012 va fi un an electoral", apreciază Ignatiadis.

Compania a intrat anul acesta şi pe piaţa irakiană, deschizând o sucursală externă, unde investiţia în primul an de activitate este estimată la 300.000 de euro. Ignatiadis spune că Octagon nu a semnat încă niciun contract în Irak, însă urmăreşte activitatea firmelor mari, care câştigă licitaţii şi pentru care românii pot deveni subcontractori.

"Primul an în Irak va fi pentru noi, ca de altfel pentru majoritatea companiilor care demarează activitatea pe o piaţă nouă, un an de prospecţiune şi de stabilire a contactelor de afaceri", spune Ignatiadis.

Compania Octagon este deţinută de oamenii de afaceri greci Alexandros Ignatiadis şi Paschalis Paganias, amândoi foşti directori generali ai subsidiarelor elene Diekat şi Temliodomi. Compania este specializată în lucrări geote­hnice, fundaţii şi tehnologii de asanare a terenului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO