Business Construct

Astaldi continua contractul cu aeroportul Henri Coanda

31.01.2008, 17:24 103

COMPANIA italiana Astaldi, una dintre cele mai mari companii de constructii care activeaza pe piata locala, va participa la realizarea celei de-a treia etape a proiectului de dezvoltare si modernizare a Aeroportului International Henri Coanda din Otopeni, contract in valoare de 76 de milioane de euro. In urma castigarii acestui contract, va?loarea cumulata a contractelor Astaldi pentru modernizarea aeroportului Otopeni a ajuns la circa 290 de milioane de euro.
Astaldi va executa lucrarile de extindere a terminalului de sosiri si a celui de pasageri, va renova salonul oficial, va reorganiza fluxul de pasageri si va construi o noua parcare auto. Lucrarile de modernizare vor demara la inceputul anului 2008, urmand sa se desfa?soare pe durata urmatoarelor 36 de luni.
Astaldi a inceput operatiunile in Romania in urma cu peste 20 de ani, iar firma este implicata, in prezent, in lucrarile de reabilitare a aeroportului international de la Cluj-Napoca, unde va construi un terminal nou. Valoarea lucrarilor se va ridica la 25 mil. euro.
O alta lucrare importanta la care va participa Astaldi este reconstruirea Stadionului National "Lia Manoliu" in asociere cu compania germana Max Bogl in cadrul unui contract cu o valoare totala de 170 mil. euro. De asemenea, Astaldi a participat la constructia autostrazii Bucuresti - Constanta, unde a fost implicata in constructia tronsoanelor Drajna-Fetesti, Fetesti-Cernavoda, si construieste in prezent pasajul suprateran de la Basarab, in Bucuresti, contract in valoare de 178 de mili?oane de euro pe care l-a castigat in parteneriat cu compania spaniola FCC Construction.
Grupul italian Astaldi a realizat in primele noua luni ale anului trecut venituri de 930 de milioane de euro, in crestere cu 19% fata de aceeasi perioada a anului precedent, si un profit net de 26,8 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO