Business Construct

În iulie s-au eliberat cu 20% mai multe autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale

În iulie s-au eliberat cu 20% mai multe autorizaţii de...

Autor: Departamentul Economic

29.08.2017, 10:17 105

În primele şapte luni ale anului s-au eliberat 23.190 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 5,3% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

S-a înregistrat o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale faţă de luna iunie 2017, în majoritatea regiunilor de dezvoltare. Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în Bucureşti-Ilfov (+241 autorizaţii), Vest (+108), Sud-Vest Oltenia (+99) şi Sud-Muntenia (+66). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-102 autorizaţii) şi Nord-Vest (-3).

Faţă de iulie 2016 se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în regiunile Bucureşti-Ilfov (+198 autorizaţii), Nord-Est (+144), Vest (+127), Sud-Est (+118), Sud-Vest Oltenia (+107), Centru (+87) şi Sud-Muntenia (+53). Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Nord-Vest (-121 autorizaţii).

În primele şapte luni ale anului s-au eliberat 23.190 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 5,3% faţă de perioada perioada similară a anului trecut, creştere reflectată în regiunile Nord-Est (+538 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+340), Centru (+295), Sud-Est (+144) şi Sud-Vest Oltenia (+123).

Scăderi s-au înregistrat în Nord-Vest (-182 autorizaţii), Vest (-72) şi Sud-Muntenia (-12).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO