Business Construct

Re/Max: Preţul locuinţelor din România ajuns la 900 euro/mp în primul semestru al anului

Re/Max: Preţul locuinţelor din România  ajuns la 900...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

12.07.2016, 12:39 1177

Preţurile locuinţelor din România au crescut cu circa 5,9% în primele şase luni ale anului comparativ cu finalul anului trecut, ajungând la aproximativ 900 de euro pe metru pătrat, arată un studiu realizat de compania imobiliară Re/Max în 15 state europene. România este, astfel, pe locul cinci în Europa când vine vorba de cele mai mari creşteri ale preţurilor pe metru pătrat pe segmentul rezidenţial în primul semestru al anului.

Pe primele locuri se situează Elveţia, Franţa şi Germania, unde preţurile pe metru pătrat sunt cuprinse între 5.785 de euro/mp şi 2.860 euro/mp. La polul opus se află ţări precum Turcia, unde preţul pe metrul pătrat a fost în primul semestru de doar 534 de euro, Cehia (832 euro), Slovacia (879 euro) şi România (900 euro).

Studiul Re/Max mai arată că, în prima jumătate a anului, un european a plătit în medie 1.908 euro/mp pentru achiziţia unei locuinţe. În ceea ce priveşte chiriile, preţul mediu la nivelul Europei s-a situat în perioada analizată la 8,08 euro/mp, pe segmentul rezidenţial.

Potrivit Re/Max, piaţa imobiliară locală şi europeană va fi influenţată de schimbări legislative sau alte tipuri de mişcări geopolitice, cum ar fi Brexitul. La nivel local, Re/Max Europe estimează că preţurile pe metru pătrat, atât la vânzare, cât şi la închirieie, vor rămâne stabile, în timp ce legea dării în plată ar putea avea chiar un efect uşor negativ în numărul de tranzacţii.

“Economia şi piaţa imobiliară sunt puternic influenţate de situaţia politică din anumite regiuni. Alte influenţe majore sunt determinate de schimbări legislative locale sau europene, dar şi de evoluţiile dobânzilor pentru creditele imobiliare”, este de părere Michael Polzler, managing director RE/MAX Europe.

Studiul RE/MAX Europe Housing Report a fost realizat în 15 ţări - Austria, Cehia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia – în perioada ianuarie – iunie 2016.

Cele mai mari creşteri în S1 2016

Ţara                Evoluţie S1 2016 (%)

Portugalia      14,29

Germania       11,24

Turcia             10,68

Spania           6,64

Cehia             5,01

Finlanda        1,00

Italia                1,00

Slovenia        0,97

Austria            0,94

Olanda           0,84

Franţa             0,51

Elveţia            0,40

Grecia            -2,00

Slovacia         -2,85

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO