Antreprenorul braşovean, care a pus, în urmă cu un deceniu, bazele Bilka Steel, una dintre cele mai mari companii locale de pe piaţa materialelor de construcţii, dă startul unui program de investiţii de 20 mil. euro pentru extinderea producţiei.
„În urma investiţiilor realizate în anii trecuţi pentru creşterea diviziei de rezidenţial am ajuns anul acesta la un grad de utilizare de 100% a spaţiului disponibil. Asta pentru o cifră de afaceri estimată pentru sfârşitul anului la 400 milioane de lei. Aşadar, pe suprafaţa existentă ne-ar fi fost imposibilă creşterea pe sectorul rezidenţial, dezvoltarea pe industrial nici n-ar fi putut fi luată în considerare. Platforma achiziţionată ne va permite să menţinem şi în anii următori ritmul de creştere al afacerilor, dar şi dezvoltarea diviziei de industrial“, a declarat Horaţiu Ţepeş, proprietarul Bilka.
Pentru a susţine planurile de extindere, compania a cumpărat cu 5,5 milioane de euro platforma Hidromecanica 2 din Braşov, aflată în vecinătatea halelor deja deţinute de companie şi a demarat un plan de investiţii de 20 milioane de euro pe următorii trei ani care vizează extinderea şi diversificarea producţiei.