Business Construct

Ultimele rapoarte financiare despre piaţa construcţiilor. Holcim şi Lafarge intră în era fuziunii cu creşteri de peste 20%, care amintesc de „boom“

Românul Costin Borc (stg.) va rămâne la conducerea fabricilor Lafarge România, după ce acestea vor intra în „curtea“ CRH începând de la finalul lunii iulie, iar francezul François Petry (dr.) va conduce noua entitate LafargeHolcim România.

Românul Costin Borc (stg.) va rămâne la conducerea fabricilor Lafarge România, după ce acestea vor intra în „curtea“ CRH începând de la finalul lunii iulie, iar francezul François Petry (dr.) va conduce noua entitate LafargeHolcim România.

Autor: Andreea Neferu

30.07.2015, 00:08 759

Volumele de ciment vândute de Lafarge România, viitoare sub­si­diară a grupului irlandez CRH, au crescut cu peste 25% în primul semestru comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, semnalând o revenire în forţă a pieţei construcţiilor de pe plan local, susţinută preponderent de lucrările din domeniul privat. „Volumele de ciment (…) au fost susţinute de tendinţele solide (de creş­tere – n.red.) din segmentele rezidenţial şi non-rezidenţial“, potrivit raportului pe primele şase luni ale anului publicat de grupul francez La­farge, care estimează că piaţa locală de ci­ment va creşte anul acesta cu 4 până la 7 procente.

De asemenea, vânzările de ciment şi clincher (produs intermediar în fabricarea cimentului) ale Holcim pe plan local au crescut cu peste 23% în primul semestru comparativ cu perioada ianuarie-iunie din 2014. „Afacerile din Europa de Est au avansat pe anumite pieţe, în România înregistrându-se volume în creştere pe toate cele trei segmente (ciment, agregate, betoane – n.red.). România a rapor­tat volume în creştere în special datorită acti­vităţii efervescente de construcţii din zona Bucureştiului“, potrivit raportului Holcim.

Acestea sunt ultimele raportări în care activele Lafarge din România vor apărea ca par­te a grupului francez, având în vedere că de la 31 iulie acestea vor trece în portofoliul irlan­dezilor de la CRH, care le-au cumpărat în contextul în care Lafarge a fuzionat cu grupul elveţian Holcim, iar cei doi jucători au fost ne­voiţi să vândă o parte din fabrici la nivel inter­na­ţional pentru a evita o situaţie anticoncu­renţială. Începând cu 31 iulie, adică de vineri, fabricile Lafarge din România vor trece în portofoliul irlandezilor de la CRH.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO