Piaţa imobiliară de lux întâmpină o creştere lentă, dar sănătoasă după o „secetă“ de opt ani, iar în prezent acest sector ocupă doar 5% din întreaga piaţă, a spus Lucian Azoiţei, director general al Pazo Group, invitat la ZF Live.
„Există senzaţia că piaţa imobiliară de lux s-a dezmorţit, dar nu este aşa. Piaţa este ocupată în prezent aproape 95% de programul «Prima casă», iar după acest prag urmează transferul către elementele de lux care au circa 5% din piaţă. Pe segmentul mediu este o lipsă totală de produse.“
Potrivit acestuia, anul trecut s-au dat 18.000 de autorizaţii de construire pentru imobile în Bucureşti. De curând, din portofoliul Pazo Group face parte şi Forty Management & Investment, un fond de investiţii pe zona imobiliară rezidenţială şi industrială.
În ceea ce priveşte construcţia imobilelor de lux, în Bucureşti „entry level-ul“ se învârte în jurul a 1.000 de euro pentru un metru pătrat construit, plus TVA. „Dacă vorbim despre nivelul mediu, în Capitală el este cuprins între 1.100 şi 1.600 de euro pe metrul pătrat, în funcţie de zonă, pentru că poate fi mai aproape de centru, de metrou sau de periferie“, a mai adăugat el.
După plafonul de 1.600 de euro urmează zona imobilelor de lux, cu preţuri care variază între 2.000 şi 2.200 de euro pe metrul pătrat. Superluxul, aşa cum defineşte Lucian Azoiţei zonele pentru care se plătesc sume peste media pieţei, pleacă de la 2.600 de euro pentru un metru pătrat şi poate ajunge chiar şi la 5.000 – 6.000 de euro, spune el. „În general, acestea sunt case foarte mari, amplasate în zone «irepetabile», care au peste 200 de metri pătraţi.“
Cea mai mare tranzacţie a grupului a avut loc în 2014 şi a ajuns la 1,6 mil. euro net, fiind vorba despre un penthouse de circa 500 de metri pătraţi construiţi, plus alţi 250 de metri de terase, complet utilat şi finisat cu cele mai sofisticate elemente de decor, potrivit acestuia.
„În Bucureşti au rămas construcţii pentru care proprietarii cer sume enorme precum două-trei milioane de euro, precum cele din zona Primăverii.“
În ceea ce priveşte chiriile, Lucian Azoiţei spune că acestea sunt uşor plafonate pe zona rezidenţială. „Mai mult de 10-12 mii de euro pe lună nu am văzut să se plătească, ceea ce înseamnă că randamentul este foarte scăzut.“
Cei care investesc astăzi în astfel de achiziţii fac parte din generaţia care a economisit în ultimii zece ani, prin businessuri sănătoase şi corecte, mai spune acesta.
„Tranzacţiile efectuate în mod curent sunt cele care variază între 1.400 şi 2.000 de euro pe metrul pătrat, pentru imobile situate în zonele cu accesibilitate la transportul în comun, în principal cele cu metrou de lângă Herăstrău sau zona Primăriei Sectorului 1“.
Pazo Group a vândut în ultima perioadă printr-un proiect 43 de apartamente înainte de a fi construite. Preţul mediu pe metrul pătrat a fost aproape de 1.300 de euro, iar produsele tranzacţionate au variat de la garsoniere la apartamente de cinci camere. „O garsonieră a costat în jur de 57.000 euro, un apartament de două camere undeva între 70.000 şi 80.000 euro, un apartament de trei camere a ajuns la 100.000 euro, iar preţul pentru unul de patru camere a variat între 170.000 şi 200.000 euro“.
Lucian Azoiţei spune că între 250.000 şi 350.000 de euro există un <<deşert>> pe această piaţă, referindu-se la lipsa cumpărătorilor care nu fac aproape nicio tranzacţie între aceast plafon. De la 350.000 euro încep investiţiile de lux.
El mai menţionează că mai puţin de 7% dintre cumpărătorii unor astfel de locuinţe accesează credite pentru imobiliare, ei ajungând astfel să mai contribuie cu doar 20% din valoarea totală a investiţiei.
În planul de dezvoltare a grupului se află demararea unui proiect pe un teren de minimum două hectare, pe care se vor construi în jur de 600 de apartamente.
„Dacă în trecut blocurile aveau nişte norme sub care au fost construite, de exemplu era nevoie de o pondere de fier de 5 kg şi de un anumit tip de beton, acum, potrivit normelor valabile, un bloc se construieşte cu 45 kg de fier pe metrul pătrat“.
Salariile constructorilor cresc în continuare pe fondul lipsei de specialişti de pe piaţă care aleg tot mai des alternativa Occidentului migrând pe mai mulţi bani.
