Business Hi-Tech

Acţionarii AKTA Telecom au mai adus 3 mil. € în firmă

Acţionarii AKTA Telecom au mai adus 3 mil. € în firmă

Autor: Adrian Seceleanu

14.10.2014, 00:05 1521
Fondul de investiţii americano-asiatic Pinebridge, care este acţionarul majoritar al celui mai mare jucător independent de pe piaţa locală de cablu TV - Digital Cable Systems (DCS), a achiziţionat jucători mai mici de pe piaţa locală şi printr-o nouă companie - AKTA Telecom, pe care a înfiinţat-o alături de cea mai mare parte a acţionarilor minoritari din DCS.
 
Acţionarii Akta Telecom au mai adus în august la capitalul firmei înfiinţate în urmă cu aproape doi ani 3 mil. euro - conform datelor din Monitorul Ofi­cial, dar suma totală a investiţiilor în firmă este de circa 10 mil. euro, a precizat pentru ZF Dinu Malacopol, CEO al DCS, dar şi al AKTA Telecom.
 
„În total investiţiile în AKTA Telecom sunt de circa 10 milioane de euro. Suma nu a fost alocată doar pentru achiziţii, ci şi pentru expansiunea reţelei, lansarea unor noi servicii etc.“, a declarat Malacopol, care a ex­plicat şi contextul în care a fost înfiinţată firma. „AKTA Telecom este o companie-soră a DCS. Compania a fost înfiinţată în contextul în care în urmă cu peste un an de zile o parte dintre acţionarii DCS au spus că au fondurile necesare şi mai sunt dispuşi să investească pe piaţa locală, în timp ce o parte dintre acţionarii minoritari au spus că nu. Pentru că exista riscul diluării participaţiilor pentru aceşti acţionari, care până la acel moment au investit în dezvoltarea companiei, am luat decizia înfiinţării AKTA Telecom. Noua companie a fost vehiculul utilizat în principal, dar nu exclusiv, pentru achiziţii, consolidarea şi integrarea unor reţele mici“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO