Business Hi-Tech

Afacerile grecilor de la Entersoft au depăşit 500.000 euro în S1, plus 25%

Afacerile grecilor de la Entersoft au depăşit 500.000...

Autor: Ioana Nita

26.07.2017, 00:00 99

Entersoft România, subsidiara locală a grupului elen specializat în furnizarea de soluţii software de business, a înregistrat în prima jumătate a acestui an o creştere de 25% a veniturilor, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, acestea ajungând la peste 500.000 euro. Creşterea se bazează pe atragerea unor clienţi noi, extinderea proiectelor existente şi demararea unor implementări la nivel internaţional. “Proiectele noi au componente importante de cloud şi mobilitate, cam 30-40% dintre managerii cu care am derulat discuţii în acest interval de timp solicitând oferte specifice de ERP în cloud şi aplicaţii de gestionare a forţei de vânzări prin intermediul dispozitivelor mobile”, a declarat  Cristi Cozic, country manager pentru Entersoft România.

În prima parte a acestui an, compania a demarat noi proiecte în domeniul producţiei de lactate (Olympus), din domeniul medical (Biotechnic), al producţiei de bere (Berarium) şi distribuţiei de jucării (ADC Blackfire), dar şi extinderea unor proiecte la clienţi existenţi precum  JTI România, Imperial Tobacco, ISOMAT, Sofmedica, Leida, ND Medhealth sau Grupul Editorial Corint. Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri netă de 3,3 mil. lei (circa 730.000 euro) şi un profit de 675.000 lei (150.000 euro), în creştere cu 55%, respectiv 157% faţă de 2015. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO