Business Hi-Tech

Amazon lansează un serviciu prin care comenzile online pot fi ridicate în câteva minute

Amazon lansează un serviciu prin care comenzile online...

Autor: Ioana Nita

16.08.2017, 00:00 3763

Compania americană Amazon, cel mai mare retailer online la nivel global, a demarat recent înfiinţarea a mai multe puncte de livrare în SUA unde clienţii îşi pot ridica comenzile imediat după ce le-au plasat online, scrie agenţia Reuters. 

Astfel, timpul de livrare al produselor comandate pe Amazon se reduce de la ore la câteva minute. Serviciul, numit Instant Pickup, a fost lansat până acum în apropierea a cinci campusuri universitare din SUA, unul dintre acestea fiind cel al Universităţii California, potrivit anunţului făcut de gigantul american.

Acesta are în plan să deschidă mai multe astfel de puncte de ridicare a comenzilor online până la finalul acestui an. Clienţii Amazon, care folosesc aplicaţia mobilă dedicată a retailerului online, pot comanda câteva sute de produse, de la băuturi şi alimente la încărcătoare pentru telefoane mobile, care pot fi ridicate imediat din punctele de livrare deschise până în prezent. Lansarea noului serviciu vine după ce Amazon a anunţat în luna iunie că va cumpăra lanţul de supermarketuri Whole Foods Market pentru 13,7 miliarde dolari.

Retailerul online a realizat faptul că anumite produse, cum ar fi alimentele proaspete, nu se pretează atât de uşor la comenzile pe internet.

„Vreau să cumpăr o sticlă de Coca-Cola pentru că îmi e sete în acel moment. Nu o să o comand pe Amazon şi să aştept să mi-o livreze în cine ştie cât timp”, a spus Ripley MacDonald, directorul programului pentru studenţi din cadrul Amazon. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO