Business Hi-Tech

Americanii de la 3Pillar Global s-au dus şi la Iaşi după specialişti în IT

Americanii de la 3Pillar Global s-au dus şi la Iaşi...

Autor: Adrian Seceleanu

07.09.2017, 00:00 168

Compania americană 3Pillar Global, specializată în furnizarea de servicii IT, a deschis cel de-al treilea birou al companiei din România în Iaşi, unde în timp ar putea ajunge să lucreze 100 de persoane. “Biroul cu o suprafaţă totală de 700 de metri pătraţi situat în zona centrală a oraşului, în ansamblul Moldova Business Center, va găzdui aproximativ 50 de ingineri şi specialişti IT până la finalul acestui an. După modelul birourilor din Cluj-Napoca şi Timişoara, 3Pillar Global ia în considerare extinderea suprafeţei închiriate în centrul din Iaşi pentru a ajunge la cel puţin 100 de angajaţi”, conform datelor companiei. 

În centrul de dezvoltare din Iaşi, 3Pillar Global vizează să atragă “specialişti senior şi de nivel mediu” cu o experienţă de minim 2 ani de zile în IT şi competenţe dovedite în tehnologii utilizate pentru dezvoltarea de aplicaţii web (Java, Phyton, Ruby on Rails, Front End), mobile (iOS şi Android) şi testare care se vor alătura celor 450 de angajaţi din România. “Iaşi s-a dovedit a fi alegerea ideală pentru noi, obiectivul nostru fiind de a replica succesul pe care l-am avut până acum cu centre deja deschise în Cluj-Napoca şi Timişoara”, a declarat David DeWolf, fondator şi CEO al 3Pillar. Anul trecut, 3Pillar Global România a înregistrat o cifră de afaceri netă de 58 mil. lei (aproape 13 mil. euro), în creştere cu 14% faţă de 2015, şi un profit net de 3,4 mil. lei (circa 750.000 euro). 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO