Business Hi-Tech

ANC a pus in vanzare caietul de sarcini pentru licentele WiMAX

24.11.2008, 17:09 45

Autoritatea Nationala pentru Comunicatii (ANC) a pus ieri in vanzare caietul de sarcini pentru licitatia privind acordarea celor doua licente de utilizare a benzilor de frecvente 3.600-3.657 MHz si 3.700-3.757 MHz, care permit introducerea la nivel national a unor tehnologii precum WiMAX. Documentul poate fi achizitionat de la sediul central al ANC pana pe 8 decembrie pentru suma de 1.500 lei (397 de euro), au precizat oficialii ANC. Solicitarile de clarificari pot fi transmise pana pe 15 decembrie. Termenul limita pentru depunerea ofertelor este 5 februarie 2009, ora 17.00. Deschiderea ofertelor se va face pe 6 februarie 2009, ora 12.00, la sediul ANC, urmand ca stabilirea castigatorului sa fie facuta pana pe 9 martie 2009. Contestatiile se pot depune in intervalul 10-16 martie 2009, au mai spus reprezentantii autoritatii. Continutul caietului de sarcini este disponibil si pe pagina de internet a ANC, iar la licitatie vor fi acceptate doar oferte de la cei care au cumparat caietul de sarcini. Ofertele depuse vor fi evaluate in functie de urmatoarele criterii: capacitatea financiara, fezabilitatea comerciala, specializarea si experienta, fezabilitatea tehnica si acoperirea propusa. Termenele pentru cele trei faze pentru dezvoltarea retelelor sunt 1 septembrie 2010, 1 martie 2012 si 1 septembrie 2013. Pentru fiecare faza ofertantii vor face cate un angajament cu privire la numarul de statii de baza instalate, lista municipiilor acoperite si lista oraselor acoperite. Serviciile oferite va trebui sa acopere la sfarsitul celor 3 etape cel putin 50 de municipii si cel putin 20 de orase.
Taxa de licenta este cea prevazuta de HG 638/2008,  respectiv 7,5 milioane euro/licenta. ANC este institutia independenta care stabileste regulile pentru piata de comunicatii din Romania si vegheaza la respectarea acestora. WiMAX (Woldwide Interoperability for Microwave Access) este un standard sustinut de grupul american Intel si permite furnizarea de servicii de internet la viteze ridicate, pe arii extinse, de pana la 65 kilometri, prin tehnologii fara fir (wireless).
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO