Nume: Paleo Leap
Platformă soft: Google Android, Apple iOS
Preţ: gratis
Dezvoltator: Paleo Leap, LLC
Funcţionalitate: aplicaţia le pune la dispoziţie utilizatorilor peste 900 de reţete pentru dieta paleo. Aceasta presupune doar consumarea alimentelor neprocesate – cele care se găseau şi mâncau în Paleolitic (carne de vânat, peşte, legume, fructe, rădăcinoase şi nucifere), fiind excluse cerealele, produsele lactate, zahărul, uleiurile procesate, sarea, alcoolul şi cafeaua. Reţetele sunt grupate pe categorii precum carne roşie, pui, peşte şi fructe de mare, supe, salate, dulciuri şi gustări. În plus, aplicaţia cuprinde şi reţete pentru diferite alte metode de preparare a alimentelor – slow-cooker, sau pentru diverse bugete ori probleme de sănătate.
De asemenea, utilizatorii pot căuta reţete în funcţie de un anumit ingredient şi pot salva reţetele preferate la categoria „favorite”.