Business Hi-Tech

Apple va începe luna viitoare comercializarea în China a iPhone 6 şi iPhone 6 Plus

Apple va începe luna viitoare comercializarea în China...

Autor: Anca Dumitrescu

30.09.2014, 17:50 123

Aparatele vor intra la vânzare în China pe 17 octombrie, a anunţat compania, după ce Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei din această ţară şi-a dat acordul.

Cum arată iPhone 6 pus lângă Samsung Galaxy S5, HTC One şi alţi competitori. TABEL şi Video cu noul iPhone 6

Precomenzile vor putea fi făcute de pe 10 octombrie, iar dispozitivele vor fi disponibile la toţi cei trei operatori de stat, potrivit Apple.

Procesul de aprobare a inclus discuţii legate de posibilele scurgeri de date personale, din cauza unor slăbiciuni ale sistemului de operare iOS 8, compania luând măsuri să elimine riscurile.

Atenţia tot mai mare dată de China securităţii datelor ar putea implica riscuri pe termen lung pentru Apple, care nu a ajuns în topul primilor cinci furnizori de smartphone-uri pe această piaţă, fiind în urma unor producători locali ca Xiaomi Corp şi Lenovo Group.

Carolyn Wu, purtător de cuvânt al Apple în Beijing, a refuzat să comenteze modificările aduse sistemului de operare pentru a satisface guvernul chinez.

Iphone 6 va fi comercializat în China la preţul de 5.288 de yuani (860 dolari), iar iPhone 6 Plus pentru 6.088 yuani.

Lansarea vine într-o perioadă în care operatorii de stat au redus subvenţiile pentru smartphone-uri cu până la 3,9 miliarde de dolari.

IPhone-urile vor intra pe piaţa chineză după noul dispozitiv Note 4 al Samsung Electronics.

Apple a lansat iPhone 6 şi iPhone 6 Plus pe 19 septembrie, pe 10 pieţe, între care SUA, Hong Kong, Japonia şi Australia, iar o săptămână mai târziu pe alte 20 de pieţe.

În trimestrul încheiat în iunie, Apple a realizat venituri de 5,9 miliarde de dolari în regiunea care include China, Taiwan şi Hong Kong, respectiv circa 16% din veniturile totale.

Aparatele iPhone au avut în trimestrul al doilea o cotă de piaţă de circa 6% în China, potrivit International Data.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO